Primăria Capitalei vrea să acorde alte 25.000 de vouchere în valoare de 500 de lei cu care bucureştenii îşi vor putea achiziţiona o bicicletă, simplă sau electrică, trotinetă sau dispozitive de tip Segway sau Ninebot, în cadrul proiectului "Biciclişti în Bucureşti", potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
În primele două zile de la lansarea proiectului, peste 30.000 de cetăţeni au depus solicitări pentru obţinerea celor 5.000 de vouchere, informează sursa.
În expunerea de motive a proiectului se precizează: "Proiectul privind acordarea unui număr de 5.000 de vouchere în valoare de 500 de lei aprobat de către plenul Consiliului General al Municipiului Bucureşti s-a bucurat de un real succes în rândul cetăţenilor, iar solicitările acestora au depşit cu foarte mult numărul aprobat iniţial. Succesul proiectului răspunde nevoilor oraşului de a implementa măsuri de reducere a poluării aerului prin folosirea mijloacelor de transport non-poluante. (...) Direcţia de Mediu propune suplimentarea numărului de vouchere aprobate prin proiectul Biciclişti în Bucureşti cu un număr de maxim 25.000 de vouchere".
Potrivit sursei citate, iniţiatorii precizează că voucherele care vor putea fi distribuite anul acesta vor fi finanţate din bugetul pe anul 2017, eventual printr-o rectificare bugetară. Restul voucherelor care urmează să fie declarate valide în 2018 vor fi finanţate din bugetul pe anul viitor.
Primăria Capitalei a publicat, miercuri, lista cu cei 5.000 de bucureşteni care au obţinut din partea municipalităţii vouchere de 500 de lei, cu care îşi vor putea achiziţiona o bicicletă, simplă sau electrică, trotinetă sau dispozitive de tip Segway sau Ninebot. Lista beneficiarilor se găseşte pe site-ul Primăriei Capitalei, la secţiunea "Biciclişti în Bucureşti" şi conţine iniţialele numelor acestora şi numărul de înregistrare.