Actualizare 14:10
Primarul din Reşiţa, Mihai Stepănescu, a fost ridicat de procurori, în urma percheziţiilor la sediul instituţiei, şi va fi dus la DNA Timişoara, pentru audieri, el fiind suspectat că a primit mită de la reprezentantul unei firme pentru atribuirea şi derularea unui contract de lucrări publice, potrivit unor surse din presă.
Edilul Mihai Stepănescu a declarat, la ieşirea din sediul Primăriei Reşiţa, că nu a luat mită "sub nicio formă".
"A trebuit să prezentăm documente. Nu am luat mită sub nicio formă", a spus primarul.
(S.A.)
------------
• Percheziţii DNA la Primăria din Reşiţa într-un dosar de corupţie
Procurorii DNA efectuează joi percheziţii în cinci locaţii situate în municipiile Timişoara şi Reşita, dintre care una este sediul unei instituţii publice, într-un dosar de fapte de corupţie comise în perioada 2014 - 2015, informează un comunicat de presă DNA.
Potrivit unor surse judiciare, au loc percheziţii şi la Primăria Reşiţa.
"Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în perioada 2014 - 2015. În cursul zilei de 19 noiembrie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în cinci locaţii situate în municipiul Timişoara şi municipiul Reşita, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice", se arată în comunicatul DNA.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.