Primarul municipiului Bacău, Dan Lucian Viziteu, a anunţat că poliţiştii locali nu îi vor mai amenda pe cetăţenii din oraş care vor fi găsiţi pe stradă fără să poarte masca de protecţie, ci vor purta cu aceştia discuţii de conştientizare şi le vor oferi măşti, conform Agerpres.
"Măşti în loc de amenzi! Începând de astăzi, poliţiştii locali din municipiul Bacău vor purta discuţii de informare şi conştientizare cu băcăuanii, în special cu cei care nu poartă mască pe stradă. Mai mult, aceştia vor oferi măşti celor care accidental nu au mască, bineînţeles purtarea ei fiind obligatorie", a scris primarul Viziteu (USR PLUS), pe pagina sa de Facebook.
El a arătat că a discutat acest aspect, vineri, la o întâlnire cu efectivul Poliţiei Locale care se ocupă de ordinea publică în oraş, notează sursa citată.
Totodată, edilul arată că rata de infectare este scăzută în municipiul Bacău şi că este mai importantă prevenţia, în loc de aplicarea de sancţiuni.
"Pentru că avem încă o rată de infectare scăzută (3.62 în scădere uşoară faţă de ieri), consider că va fi şi mai mică dacă ne concentrăm pe informare şi prevenţie, în loc de sancţiuni (...) Nu doresc să avem mai multe restricţii şi ştiu că nici dumneavoastră nu doriţi, de aceea sunt convins că băcăuanii sunt solidari şi înţeleg foarte bine să se protejeze şi aşa să salveze vieţi şi să menţinem deschis oraşul. Rata de infectare sub 4 este o dovadă în acest sens. Băcăuani, împreună trecem cu bine de această perioadă!", a concluzionat primarul Viziteu.
1. Decizie corectă
(mesaj trimis de Cristian în data de 03.04.2021, 10:24)
Decizie corectă. În toată țara măștile ar trebui sa fie complet GRATUITE in locuri publice.
Sa le plătească Guvernu !!!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2021, 12:06)
E un pas inainte fata de animalele care ne pun sa mergem cu masca in padure , dar mai este pina la normalitate .
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2021, 15:13)
si eu pot sa-i constientizez ca riscul de infectare pe strada e 0? eu vin cu stiinta, ei vin cu minciunile.