Primul ciocolatier român care va merge în finala World Chocolate Masters

A.F.
Miscellanea / 29 martie

Primul ciocolatier român care va merge în finala World Chocolate Masters

Preselecţiile care au avut loc în ultimele 2 zile la Belgrad pentru finala celei mai importante competiţii internaţionale din industria ciocolatei - World Chocolate Masters - s-au terminat cu o victorie pentru România. Marinel Bejan, ciocolatierul cofetariei Damarin din Craiova, este cel care va reprezenta Europa de Est în finală, conform unui comunicat remis redacţiei.

Conform comunicatului, competiţia a constat în 9 ore de probe la 4 categorii: sculptură din ciocolată, "Pastry Play" - prăjitură cu ciocolată, "Whimsical Bonbon" - proba de praline şi o probă surpriză, "Share the fun", ce a constat într-un desert inedit pentru 6 persoane. Marinel Bejan a ales tema "Jumanji" pentru toate creaţiile sale, combinând cu măiestrie aspectul impecabil cu gustul desăvârşit.

"Mă antrenez de mai bine de 2 ani pentru participarea la acest concurs. Pentru mine este o realizare foarte importantă, fiind încununarea miilor de ore petrecute studiind şi muncind, însă este doar începutul a ceea ce urmează. Următoarele probe vor fi mult mai grele şi se vor desfăşura pe decursul a unui an întreg, aşa că va urma o perioadă în care va trebui să muncesc şi să mă antrenez şi mai mult. Practic, vom fi 20 de participanţi din întreaga lume, jurizaţi de 20 de experţi, iar finala va dura 3 zile. Acest concurs testează toate abilităţile necesare unui ciocolatier de renume - disciplina, viteza de lucru, capacitatea de concentrare si dozare e energiei sunt esenţiale într-o astfel de competiţie. Sunt recunoscător pentru toata susţinerea, atât morală a celor ce ştiau ca voi concura, cât şi fizică a echipei mele şi a familiei mele. Am norocul să am aproape nişte oameni minunaţi care să ma încurajeze şi să mă ajute pe acest drum pe care am pornit în urma cu 22 ani. Sper din suflet să aduc veşti bune de la finala World Chocolate Masters şi să consolidăm imaginea industriei româneşti de ciocolată la nivel mondial." (Marinel Bejan, Cofetaria Damarin)

"Ne mândrim cu fiecare expozant de la Chocolate Saga şi ne bucurăm să împărtăşim cu întreaga ţară reuşitele ciocolatierilor români. Nu-s deloc puţine, premiile în această industrie adunându-se cu sârg în ultimii ani, chiar dacă de multe ori nu auzim despre ele. Marinel va duce anul acesta steagul României la una dintre cele mai importante competiţii la nivel mondial, lucru ce dovedeşte din nou talentul si valoarea poporului nostru. Îi ţinem pumnii strânşi în continuare şi de-abia aşteptăm să revenim cu veşti din finală!" (Adina Istrate, organizator Chocolate Saga)

Finala World Chocolate Masters va avea loc anul viitor, la Paris si va reuni 20 cei mai talentaţi ciocolatieri din întreaga lume. Acesta este cel mai important concurs la nivel mondial pentru orice ciocolatier artizanal, ediţia 2024/2025 fiind a IX-a şi prima la care unul dintre concurenţi este român.

Expoziţia Chocolate Saga va avea loc la Sala Palatului din Bucureşti în perioada 10-14 iunie şi va reuni ciocolată, îngheţată si domenii conexe din România, Bulgaria, Republica Moldova, Franţa, Belgia şi Serbia.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb