PRIN ÎNCASAREA A DOUĂ MILIARDE DE EURO, MFP a finalizat planul de finanţare externă pentru 2019

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 22 iulie 2019

MFP a finalizat planul de finanţare externă pentru 2019

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a finalizat planul de finanţare externă pentru acest an, odată cu încasarea celor două miliarde de euro provenite din a doua emisiune de euroobligaţiuni din 2019, se arată într-un comunicat publicat de instituţie.

Emisiunea a fost realizată în două tranşe, din care 1,4 miliarde euro cu maturitatea de 12 ani, cu o dobândă de 2,124% şi 600 milioane euro prin redes­chiderea maturităţii de 30 ani, cu o dobândă de 3,400%, relatează Agerpres.

Emisiunea a fost supra subscrisă de circa 2,6 ori. În cadrul tranzacţiei au participat un număr de 360 investitori, mare parte fiind investitori instituţionali. Ministerul Finanţelor vorbeşte despre o prezenţă echilibrată a investitorilor din Europa şi SUA.

Potrivit MFP, strategia de execuţie a emisiunii a permis reducerea graduală a costurilor, pe fondul unei supra subscrieri pentru cele două tranşe şi a calităţii investitorilor care au plasat ordinele, care a atins un nivel maxim de aproximativ 6 miliarde euro. Faţă de valorile cu care au fost lansate iniţial în piaţă cele două tranşe, de circa 210 puncte de bază peste cotaţia Mid-Swap pentru maturitatea de 12 ani şi un randament de circa 3,55% pentru maturitatea de 30 ani, costurile au fost reduse gradual cu 15-25 puncte de bază, obţinându-se în final prime de emisiune foarte scăzute, respectiv 1 punct de bază pentru maturitatea de 12 ani şi circa 7 puncte de bază pentru maturitatea de 30 ani.

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, a declarat: "Emisiunea reprezintă o performanţă deosebită a Minis­terului Finanţelor Publice în condiţiile actuale de piaţă, care confirmă încă o dată încrederea investitorilor pe termen lung în performanţa economiei româneşti".

Ministerul de resort precizează, totodată, că, prin această tranzacţie, a finalizat planul de finanţare externă pentru acest an, consolidând rezerva în valută a Trezoreriei Statului şi asigurând pentru prima dată pre-finanţarea parţială a nevoilor de finanţare estimate pentru anul 2020.

Emisiunea a fost intermediată de către BNP Paribas, Citigroup Global Markets Limited, Erste Group Bank AG, ING Bank NV şi UniCredit AG.

Conform prospectului de emisiuni publicat pe site-ul MFP, pentru acest an ministerul are în vedere atragerea de resurse financiare de pe pieţele externe, prin emiterea de eurooblogaţiuni în volum de 4,25 miliarde euro (echivalent).

Primul împrumut de pe pieţele externe din acest an a fost efectuat în luna martie, când România a atras 3 miliarde euro, din care 1,35 miliarde euro cu maturitatea la 30 ani. Emisiunea a fost realizată în trei tranşe, din care 1,15 miliarde euro cu maturitatea de 7 ani, cu o dobândă de 2%, 500 milioane euro cu maturitatea de 15 ani, cu dobânda de 3,5%, şi 1,35 miliarde euro cu maturitatea de 30 ani şi dobânda de 4,625%.

Anul trecut, România a "ieşit" pe piaţa internaţională de capital de trei ori, reuşind să atragă împrumuturi de 3,75 miliarde de euro şi 1,2 miliarde de dolari.

Costurile de finanţare au crescut uşor pe parcursul lui 2018, de la 2,5% pentru euroobligaţiuni emise la început de februarie pe 12 ani, la 2,875% pentru euroobligaţiuni pe 10 ani lansate în toamnă. Pentru obligaţiunile în euro cu maturităţi mai mari, de peste 20 de ani, dobânzile au urcat de la 3,375% în februarie la 4,125% în octombrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb