PRIN MAJORAREA CAPITALULUI SOCIAL,  Raiffeisen Bank ar putea să plătească ajutorul de la statul austriac

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 februarie 2012

Majorarea capitalului, atunci când se vor îmbunătăţi condiţiile de pe pieţele financiare, ar putea să reprezinte pentru Raiffeisen Bank International (RBI) o modalitate de achitare a ajutorului obţinut de la statul austriac în timpul crizei financiare din 2008-2009, a declarat, ieri, Herbert Stepic, directorul general al băncii austriece, într-un interviu acordat revistei "Profil", potrivit Agerpres.

Declaraţiile lui Herbert Stepic reafirmă poziţia RBI că o emisiune de acţiuni cu drept de subscriere ar putea fi un posibil mod prin care al trei-lea mare creditor din Europa de Est îşi va majora capitalul şi va putea îndeplini noile reglementări.

Şeful RBI susţine că noile reglementări, potrivit cărora băncile europene trebuie să ajungă la un indicator de capital Core Tier-1 de 9% până la sfârşitul lunii iunie, solicită practic fiecărei bănci din Europa să-şi majoreze rapid capitalul, într-o perioadă în care este dificil să găseşti bani pe pieţe în condiţii rezonabile.

Domnia sa a precizat: "Dar mă aştept să vedem curând preţuri normale ale valorii companiilor. O majorare de capital ar putea reprezenta de asemenea o posibilă opţiune în funcţie de evoluţia pieţelor. Şi apoi vom achita ajutorul de stat".

Un purtător de cuvânt al RBI a explicat că majorarea capitalului nu reprezintă o precondiţie pentru achitarea ajutorului de stat primit de banca austriacă şi nu există o legătură automată între cele două chestiuni.

În timpul crizei financiare, statul austriac a acordat Raiffeisen Bank un ajutor de 1,75 miliarde de euro, iar Erste a primit 1,2 miliarde de euro. Oesterreichische Volksbanken AG nu a reuşit să achite la timp un miliard de euro din ajutorul primit de la stat, iar Austria are dreptul, în prezent, să naţionalizeze banca dar nu pare dornică să o facă.

Raiffeisen are nevoie de o majorare a capitalului de 2,1 miliarde de euro (2,8 miliarde de dolari) pentru a ajunge la un indicator de capital Core Tier-1 de 9% până la finele lunii iunie 2012, conform datelor Autorităţii Bancare Europeane (EBA).

Grupul bancar austriac a anunţat recent că per total va genera trei miliarde de euro fără să apeleze la nici un ajutor de la stat, peste cei 2,1 miliarde de euro solicitaţi de EBA, şi echivalentul unui indicator de capital Core Tier-1 de 9,4% în trimestrul doi din acest an.

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a avertizat, luna trecută, că încercările marilor bănci austriece, prezente şi în România, de îndeplinire a cerinţelor de capital ale EBA până la mijlocul acestui an ar putea să aibă consecinţe negative pentru operaţiunile lor din Europa Centrală şi de Est (CEE). Deşi Fitch nu se aşteaptă ca băncile austriece să se retragă din Europa Centrală şi de Est, anunţurile băncilor că intenţionează să-şi reducă expunerea pe unele din statele din CEE şi să creas-că doar prudent în altele ar putea să deterioreze mediul operaţional şi aşa fragil în multe state din regiune.

Potrivit Fitch, recent lansata Iniţiativa Viena 2 încearcă să soluţioneze acest conflict potenţial prin coordonarea proiectelor de reglementare din ţările CEE cu cele din ţările occidentale unde se află sediul băncilor. Unul din obiectivele Iniţiativei Viena 2 este să se asigure că autorităţile din ţările unde se află sediul central al băncii iau în considerare impactul pe care l-ar putea avea măsurile de reglementare asupra ţărilor din CEE.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb