• UPDATE ORA 19:00: Paul Miclăuş: "Nu am acţionat niciodată decât în interesele instituţiei la care lucram"
........
Conducătorul WBS România Anca Bunea ni s-a declarat satisfacută de faptul că zvonurile despre eventuala fugă a lui Cristian Sima cu banii clienţilor, discern, totuşi, între entitatea WBS România şi WBS Holding.
Este evident că Anca Bunea, cunoscută în piaţă drept un om de încredere, de data aceasta încearcă să ascundă legătura dintre cele două WBS-uri.
Cu o săptămână în urmă, între Redacţia BURSA şi WBS, a avut loc următoarea corespondenţă prin e-mail:
" 4 OCT. 2012
Stimată doamnă Anca Bunea,
Vă rog să aveţi amabilitatea să ne transmiteţi poziţia WBS România, cu privire la următoarele date.
Avem informaţii certe că WBS România nu a onorat cererea unui client de retragere a unei sume din profitul realizat într-un contract încheiat pentru un cont discreţionar.
Vă rog să ne transmiteţi un răspuns, astăzi, până la ora 17.00.
Vă mulţumesc anticipat!
Cu stimă,
Adina Ardeleanu"
Ca şi acum, în loc să răspundă principalei întrebari - are WBS România clienţi neplătiţi? - Anca Bunea s-a concentrat, în răspunsul său, pe aspectul tehnic al tipului de conturi WBS, afirmând, în secundar, că nu ar înregistra clienţi neonoraţi:
"4 OCT. 2012
Stimată doamnă,
Vă mulţumesc pentru email şi pentru interesul de a o obţine informaţia în mod corect şi nepărtinitor.
Mai jos am detaliat şi explicat un pic pe întrebarea adresată de dvs. Dacă mai este necesar cu mare plăcere le discutăm.
WBS România nu oferă acest gen de serviciu şi nu are în portofoliu său "conturi discreţionare". Totuşi pentru a explica mai clar şi a pune în context informaţia solicitată de dvs. un cont discreţionar prevede
preformatarea unor opţiuni de vânzare/cumpărare s.a. care se realizează dintr-un disponibil aflat în contul clientului. Însă şi această operaţiune prevede la finalul ei, adică dupa ce sunt definite instrucţiunile de cumpărare/vânzare, execuţia efectivă se face prin semnatură directă şi nemijlocită a clientului. Deci chiar şi pe genul acesta de servicii clientul este singurul care are drept de execuţie în final.
Repet, este o explicaţie documentară pentru întrebarea dvs.
WBS Romania nu are acest gen de conturi şi nici un client al companiei noastre nu a solicitat vreo cerere de retragere care să nu fie onorată.
Sper că detaliile sunt pe direcţia întrebării dvs. şi pentru alte
informaţii păstrăm legătura.
O zi bună,
Anca Bunea
Conducător,
SSIF WBS România SA"
Afirmaţiile Ancăi Bunea sunt false; cunoaştem concret cazul cel puţin al unui client WBS România rămas, recent, neonorat în solicitarea de retragere a investiţiei.
Totodată, este cert că WBS Holding nu şi-a onorat clienţii.
Strategia de distanţare a celor două WBS-uri (Holding şi România) pare o viclenie fără sorţi de izbândă: ofiţerii de conturi ai WBS Holding sunt cei de la WBS România, după cum una din adresele înscrise în contractele cu clienţii ale WBS Holding este, coincident, adresa WBS România.
Semnatura de pe contractele WBS Holding este a lui Cristian Sima, iar declaraţiile sale din ultimul său interviu acordat ziarului BURSA (3 septembrie) ca şi ameninţările sale, sugerează puternic că a continuat să controleze ambele WBS-uri.
Astfel că distincţia dintre ele nu pare să fie decât o încercare de înşelare.
De altfel, distincţia nu ar fi trebuit să fie făcută acum, în plină criză de încredere, ci ar fi fost normal să fie notorie.
Desigur, această confuzie între denumirea unei case de brokeraj autorizate de CNVM şi denumirea unui off-shore, cu activitate similară, ambele aflate, cel puţin la un moment dat, sub controlul aceluiaşi Cristian Sima, nu pare să fie legală.
Cazul WBS pare sa ţină, în principal, de competenţa poliţiei, fără să fie exclusă implicarea CNVM.
MAKE
.......
Paul Miclăuş a ţinut să precizeze că Gabriel Biriş a fost doar invitat la CA, întrucât nu a fost validat de CNVM.
În ceea ce îl priveşte, Paul Miclăuş ne-a declarat că nu a acţionat niciodată decât în interesele instituţiei la care lucra, astfel că nu îl susţinea "orbeşte" pe Sima,
Domnia sa ne-a spus că administratorii au decis demiterea lui Cristian Sima deoarece nu mai este de găsit din luna septembrie. (Citiţi mai multe detalii în ziarul de mâine)
.....
• UPDATE 18:44: Surse din piaţă vorbesc că Sima ar fi pierdut cinci milioane de euro din banii clienţilor.
.......
• UPDATE 17:40:
• Cristian Sima a fost demis şi din funcţia de director general
• Zvonuri insistente despre malversaţiuni ale lui Sima
• Se spune că Sima s-ar afla în Elveţia
Consiliul Sibex l-a lăsat pe Cristian Sima fără funcţiile de preşedinte şi de director general, în urma unei şedinţe întrunite ieri.
Decizia a fost luată în unanimitate, administratorii prezenţi la CA fiind Dan Simionescu, Paul Miclăuş şi Gabriel Biriş, potrivit unor surse din piaţă.
Paul Miclăuş a fost numit preşedinte al Sibex, Dan Simionescu, vicepreşedinte, iar Ovidiu Petru, director general, potrivit comunicatului transmis de bursa sibiană, după ce Cristian Sima a fost demis din funcţiile de director general şi conducător şi revocat din funcţia de preşedinte.
O parte dintre acţionarii Sibex şi-au arătat nemulţumirea faţă de Cristian Sima, de câteva luni bune, o Adunare Generală fiind convocată, sâmbătă, 22 septembrie, pentru revocarea Consiliului de Administraţie.
Adunarea a fost însă amânată, printr-o decizie fără precedent a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, luată în noaptea de dinaintea AGA, în jurul orei trei.
Comisia primise, vineri, la miezul nopţii, o adresă din partea Sibex, potrivit căreia erau limitate drepturile de vot ale celor cinci societăţi de investiţii financiare şi a SSIF Broker.
Acţionarii prezenţi în acea sâmbătă, la Sibiu, au considerat că CNVM a încălcat legea şi au decis să consemneze voinţa lor, într-un proces verbal.
Ulterior, doi acţionari - Bogdan Baloşan şi Werner Keul, reprezentant al WK Group SRL, cu deţineri cumulate de 7,74% din Sibex - au solicitat Consiliului convocarea unei noi Adunări Generale, având pe ordinea de zi revocarea a trei administratori, respectiv Cristian Sima, Paul Miclăuş şi Alexandru Găitan (care, ulteruir, a şi demisionat).
Faptul că Paul Miclăuş şi Gabriel Biriş, care treceau drept susţinători ai lui Sima, au votat pentru înlăturarea acestuia din fruntea Sibex, denotă o reducere suplimentară a capitalului electoral al lui Sima, faţă de acţionarii care i s-au arătat potrivnici pe 22 septembrie.
Surse din piaţă vorbesc despre o întoarcere împotriva lui Cristian Sima chiar a foştilor săi clienţi de la WBS. Circulă zvonuri insistente despre malversaţiuni în activitatea lui Sima, în fruntea Sibex, dar şi că, potivit unora, în perioada mandatului său la bursă, nu ar fi renunţat la activitatea de brokeraj, lăsându-şi clienţii neplătiţi. Se spune că ar fi o listă lingă, cu bani foarte mulţi. Unele voci susţin că Sima s-ar afla, în această perioadă, în Elveţia.
----
14:30:
• Paul Miclăuş, noul preşedinte
Cristian Sima a fost demis din funcţiile deţinute la Sibex, potrivit unui comunicat al bursei sibiene.
Consiliul de Administraţie a decis, astăzi, demiterea lui Sima din funcţia de director general şi conducător Sibex şi revocarea acestuia din funcţia de preşedinte, potrivit comunicatului citat.
Paul Miclăuş a preluat funcţia de preşedinte al bursei, se mai arată în comunicat, în timp ce Dan Simionescu devine vicepreşedinte.
CA a mai decis numirea lui Ovidiu Petru ca înlocuitor de drept al directorului general.
Totodată, Iancu Stavrositu, a fost numit în funcţia de administrator provizoriu al S.C. Sibex, ca urmare a demisiei din funcţia de administrator al societăţii a domnului Vladimir Alexandru Găitan. Domnul Stavrositu îşi va exercita mandatul după validarea de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
1. Cool
(mesaj trimis de radu în data de 10.10.2012, 16:15)
A plecat tusea si a venit junghiul. Poate uita actionarii SIBEX de ce a devenit indezirabil in CNVM acest fanfaron numit Miclaus. Pentru prea numeroasele relatii necuvenite cu anumiti bisnitari din piata si pentru favorizarea infractorilor. Bravo SIBEX, te-ai captusit bine cu asta!
2. am scapat de dracu si a venit tacsu'
(mesaj trimis de otto în data de 10.10.2012, 17:17)
cat de tembeli pot sa fie astia de la sibex? sau cat de hoti? una din doua. a treia posibilitate nu exista
3. mai baieti , trebuie sa o punem de un seminar
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 10.10.2012, 18:39)
Tema principala va fi comentariu asupra vorbei de duh a prietenului nostru Goethe : " daca vrei ca o persoana sa-ti fie credincioasa trebuie sa-l platesti bine" :-)
4. Miclaus nu se compara cu Sima
(mesaj trimis de eu****** în data de 10.10.2012, 18:45)
Am citit cv-ul domnului Miclaus - nu se poate compara Sima cu Miclaus, imi pare rau.
Se duce totul in jos.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.10.2012, 19:36)
Miclaus sef la Sibex? In loc sa stea in parnaie pentru ce a facut ca vicepresedinte la CNVM, astia il pun presedinte?? Minunat, Sibex o sa se prabuseasca si va fi preluata mai usor de catre....to be continued ;)
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.10.2012, 21:05)
Ce CNVM visati? Aia nu sunt in stare sa-l faca pe primitivul ala de Chelu sa respecte legea. Daca atata lucru nu pot, ce naiba le cereti sa supravegheze Sibex? Comisarii CNVM nici macar nu stiu ce se tranzactioneaza la Sibiu, ce tot va uitati la CNVM ca la Sfintele Moaste.
7. Dracu si ma-sa!
(mesaj trimis de anonim în data de 10.10.2012, 21:09)
Stiti proverbul scapi de dracu si dai de ma-sa? cam asta e acum la Sibex. Daca a ajuns Petru director general, acel Petru care nu-si mai putea scoate limba din dosul lui Sima in trecutul apropiat si care ii cara geanta pe scari...Cat despre Miclaus...lumea stie ce poate. Sibex scapa de cancer si se imbolnaveste de SIDA
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.10.2012, 22:08)
o scapat Sibexu de Sima, acum Petru (ca doar e din brokerime) se pot concentra pe dezvoltat bursa, sa deschidageamurile larg, sa aeriseasca incaparea si sa se apuce de treba
NYSE scrie pe SIBEX
8.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.10.2012, 23:46)
:))) Closed cred ca va scie mai degraba pe Sibex cu Petru director. Daca el e imaginea brokerimii din Romania, halal.
9. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.10.2012, 23:08)
am auzit ca pe pitic l-a rapit alba ca zapada si l-a dus in tara piticilor!
10. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.10.2012, 07:02)
am auzit ca pe pitic l-a rapit alba ca zapada si l-a dus in tara piticilor!