Probleme cu exproprierile pentru autostrada din Timiş

A.G.R.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 24 iulie 2008

Probleme cu exproprierile pentru autostrada din Timiş

Construirea tronsonului bănăţean al autostrăzii care face parte din coridorul IV paneuropean, ce va conecta Europa de Sud-Est cu cea Occidentală, încalcă dreptul asupra proprietăţii a sute de timişeni. Prefectul Timişului, Ovidiu Drăgănescu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că faptul este cauzat de blocarea cărţilor funciare ale proprietarilor pentru suprafeţele de care vor fi expropriaţi pentru realizarea autostrăzii.

Domnia sa a precizat: "Oamenii care au terenuri agricole în zona pe unde va trece autos-trada au mari probleme. Pe de o parte, ei nu au fost informaţi cu privire la suprafaţa de teren care le va fi luată, pe de altă parte, nici nu ştiu ce preţ li se va oferi de către stat pe suprafeţele luate. Nu în ultimul rând, poate, unii dintre aceşti proprietari vor să vândă restul de teren, dar nu pot, deoarece cărţile funciare le sunt blocate".

Potrivit Agerpres, pentru rezolvarea situaţiei, Ovidiu Drăgănescu a convocat pentru astăzi o întâlnire a reprezentantului Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri din Regiunea de Vest, împreună cu cei ai Oficiului de Cadastru, Cărţii Funciare, cu primarii din localităţile prin care va trece autostrada, dar şi cu proprietarii terenurilor în cauză. La Prefectura Timiş, au ajuns multe sesizări din partea persoanelor care ştiu că vor primi titlurile de proprietate în zonele respective, dar nu şi le pot întabula, deoarece le-au fost întabulate, fără ştiinţa lor, de către firma ce a fost desemnată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri pentru construcţie.

Cele mai multe probleme au apărut în zona Orţişoara-Giarmata. În judeţ, există 256 de dosare pentru expropriere, iar în Arad - 420 de cereri. Tronsonul bănăţean al autostrăzii, în lungime de 44 de kilometri, va costa peste 560 de milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb