Procurorul Curţii Penale Internaţionale solicită arestarea preventivă a premierului israelian Benjamin Netanyahu şi a unor lideri Hamas

George Marinescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 mai

Sursa foto: facebook/Benjamin Netanyahu

Sursa foto: facebook/Benjamin Netanyahu

English Version

Procurorul britanic Karim Ahmad Khan a solicitat, ieri, Curţii Penale Internaţionale, emiterea unui mandat internaţional de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu Procurorul din cadrul CPI îl acuză pe Netanyahu de mai multe crime de război şi crime împotriva umanităţii, printre care şi înfometarea în mod deliberat a civililor din Gaza În acelaşi dosar, procurorul a solicitat arestarea preventivă a lui Yoav Gallant, ministrul apărării din Israel, dar şi a liderilor Hamas - Yahya Sinwar, Mohammed Diab Ibrahim Al-Masri şi Ismail Haniyeh

Karim Ahmad Khan, procuror în cadrul Curţii Penale Internaţionale, a solicitat ieri Camerei Preliminare emiterea mandatelor internaţionale de arestare preventivă pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu şi pe numele ministrului apărării de la Tel Aviv, Yoav Gallant, pe care îi acuză că ar fi săvârşit crime de război şi crime împotriva umanităţii în Fâşia Gaza, începând cu 8 octombrie 2023. Tot prin aceeaşi cerere, Karim Ahmad Khan doreşte arestarea preventivă a lui Yahya Sinwar (liderul Mişcării de rezistenţă islamică Hamas din Fâşia Gaza), Mohammed Diab Ibrahim Al-Masri (comandantul şef al aripii armate a Hamas, cunoscut în mod obişnuit ca "brigăzile Al-Qassam") şi Ismail Haniyeh (şeful aripii politice a Hamas). Liderii Hamas sunt acuzaţi de crime de război şi crime împotriva umanităţii comise pe teritoriul Israelului şi în Fâşia Gaza începând din 7 octombrie 2023. Potrivit cererii procurorului, liderii Hamas sunt acuzaţi de exterminare, omor, luare de ostatici, viol şi alte forme de violenţă sexual în contextul captivităţii, tortură, alte acte inhumane, tratamentul crud şi abateri asupra demnităţii personale.

În ceea ce priveşte solicitarea de arestare preventivă a lui Netanyahu şi Gallant, în cererea înaintată Curţii Penale Internaţionale, procurorul britanic Karim Ahmad Khan arată: "Luând în considerare probele colectate şi examinate de biroul meu, am motive întemeiate să cred că răspunderea penală a lui Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului, şi a lui Yoav Gallant, ministrul apărării al Israelului, este asumată pentru următoarele crime de război şi crime împotriva umanităţii comise pe teritoriul statului Palestina (în Fâşia Gaza) începând din 8 octombrie 2023:

- Înfometarea în mod deliberat a civililor ca metodă de război ca crimă de război, cu încălcarea articolului 8-2-b-xxv din Statut;

- Cauzarea intenţionată a unor mari suferinţe sau vătămări grave corpului sau sănătăţii, cu încălcarea articolului 8-2-a-iii, sau tratament crud ca crimă de război, cu încălcarea articolului 8-2-c-i;

- Omucidere intenţionată, cu încălcarea articolului 8-2-a-i sau omor ca crimă de război, cu încălcarea articolului 8-2-c-i;

- Dirijarea intenţionată a atacurilor împotriva populaţiei civile ca crimă de război, cu încălcarea articolelor 8-2-b-i sau 8-2-e-i;

- Exterminarea şi/sau omorul ca infracţiune împotriva umanităţii, cu încălcarea articolelor 7-1-b şi 7-1-a, inclusiv în ceea ce priveşte înfometarea civililor cu moartea, ca crimă împotriva umanităţii;

- Persecuţia ca infracţiune împotriva umanităţii, cu încălcarea articolului 7-1-h;

- Alte acte inumane ca crimă împotriva umanităţii, cu încălcarea articolului 7 l k.

Biroul meu susţine că crimele de război la care se face referire în aceste cereri au fost comise în contextul unui conflict armat internaţional între Israel şi Palestina şi al unui conflict armat neinternaţional între Israel şi Hamas (şi alte grupuri armate palestiniene) care avea loc simultan. Afirmăm că crimele împotriva umanităţii menţionate în petiţii au făcut parte dintr-un atac pe scară largă şi sistematic îndreptat împotriva populaţiei civile palestiniene în urmărirea politicii unei organizaţii. Pe baza constatărilor noastre, unele dintre aceste infracţiuni continuă să fie comise".

Procurorul precizează că dovezile din dosar, inclusiv interviuri cu victime şi martori de primă mână, documente audio şi video autentificate, imagini prin satelit şi declaraţii făcute de membrii grupului care ar fi comis aceste crime, "demonstrează că Israelul a deliberat, sistematic şi a privat continuu populaţia civilă a întregului teritoriu al Gazei de mijloacele de subzistenţă esenţiale pentru supravieţuirea lor".

În cererea procurorului care se ocupă de dosarul respective, se arată că pentru înfometarea populaţiei din Gaza, guvernul israelian a interzic complet accesul la cele trei puncte de trecere a frontierei - Rafah, Kerem Shalom şi Erez - începând cu 8 octombrie 2023 pentru perioade prelungite şi apoi a limitat arbitrar livrarea de alimente şi medicamente, după redeschiderea celor trei puncte.

Karim Ahmad Khan menţionează: "Închiderea conductelor de apă care leagă Israelul de Gaza - principala sursă de apă potabilă pentru populaţia din Gaza - pentru o perioadă prelungită de la 9 octombrie 2023, întreruperea alimentării cu energie electrică şi obstrucţionarea acestei alimentări de la 8 octombrie 2023 cel puţin până astăzi fac parte din extinderea asediului. Evenimentele s-au petrecut alături de atacuri asupra persoanelor aflate la cozi pentru mâncare, obstrucţionarea distribuirii ajutoarelor de către agenţiile umanitare şi atacuri asupra lucrătorilor umanitari, care s-au soldat cu decese şi care au forţat multe organizaţii umanitare să îşi înceteze activităţile în Gaza sau să-şi restrângă perimetrul. Biroul meu afirmă că aceste acte au făcut parte dintr-un plan comun de înfometare deliberată a civililor ca metodă de război şi de a recurge la alte acte de violenţă împotriva populaţiei civile din Gaza pentru a servi următoarele obiective: i) eliminarea Hamas; ii) creşterea presiunii asupra Hamas pentru a obţine întoarcerea celor ţinuţi ostatici şi iii) pedepsirea colectivă a populaţiei civile din Gaza percepută ca o ameninţare la adresa Israelului".

Potrivit oficialului din cadrul Curţii Penale Internaţionale, utilizarea înfometării ca metodă de război combinată cu alte atacuri şi pedepse colective aplicate populaţiei civile din Gaza a fost confirmată de mai mulţi martori intervievaţi în cursul anchetei, inclusiv medici din Gaza şi medici străini. El afirmă că această metodă de război a dus la probleme de malnutriţie, deshidratare, suferinţe chinuitoare şi un număr tot mai mare de decese în rândul populaţiei palestiniene, inclusiv nou-născuţi, copii şi femei.

Karim Ahmad Khan afirmă: "Biroul meu lucrează pentru a pune sub acuzare doi dintre indivizii care poartă cea mai mare responsabilitate pentru această situaţie, domnii Netanyahu şi Gallant, în calitate de co-autori şi superiori, în temeiul articolelor 25 şi 28 din Statutul de la Roma. Israelul, ca toate statele, are cu siguranţă dreptul de a lua măsuri pentru a-şi apăra populaţia, dar nu se poate sustrage, prin urmare, obligaţiillor impuse tuturor statelor de a respecta dreptul internaţional umanitar. Oricare ar fi obiectivele militare ale autorităţilor israeliene, mijloacele folosite de Israel pentru a le atinge în Gaza, şi anume actele care provoacă intenţionat moartea, foametea, mari suferinţe şi vătămarea gravă a integrităţii fizice a populaţiei civile sunt criminale".

Procurorul a ataşat cererilor sale şi un raport de 13 pagini cu opiniile un grup imparţial de experţi în drept internaţional, grup din care fac parte, printre alţii, Adrian Fulford PC - fost judecător al Curţii Penale Internaţionale în perioada 2003-2012, baronesa Helena Kennedy - preşedinte al Institutului pentru Drepturile Omului din cadrul Asociaţiei Internaţionale a Avocaţilor, Elizabeth Wilmshurst - fost consilier juridic adjunct al Oficiului pentru Externe şi Commonwealth al Marii Britanii, Theodor Meron - preşedintele Tribunalului Penal Internaţional care a judecat crimele de război din fosta Iugoslavie, mai mulţi specialişti în drept internaţional de la universităţile Columbia, Reading şi Cambridge.

În concluziile raportului, experţii arată că sunt de acord, în unanimitate cu întocmirea şi înaintarea cererilor pentru emiterea mandatelor internaţională de arestare preventivă, deoarece în dosar sunt motive rezonabile cu privire la comiterea respectivelor infracţiuni şi la responsabilitatea fiecărui acuzat în parte. Mai mult, experţii susţin că, după ce au analizat îndeaproape cererile de mandat de arestare, dovezile subiacente prezentate în sprijinul cererilor sunt convinşi că procesul a fost echitabil, riguros şi independent şi că cererile procurorului sunt întemeiate pe lege şi fapte.

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. Netaniahu, un criminal care a murdarit pentru vecie numele statului Israel.

    ...

    1. N-ai bagat de seama ca Regulamentul interzice antisemitismul ca si orice alta forma de xenofobie?

    Procurorul Karim Khan a declarat la CNN ca au existat lideri aleși de rang inalt care i-au spus direct ca ‘aceasta curte este construită pentru Africa si pentru pentru golani ca Putin’. Khan a mai declarat ca instanta este mostenirea de la Nurnberg si ca ‘acest tribunal ar trebui sa fie triumful legii asupra puterii si a fortei brute’.

    Absolut penibil

    prea au sarit calul , nu mai aveau cum sa musamalizeze !

    Cam la ce se aștepta lumea după atrocitățile hamas? La flori și cozonac? O fi sărit calul dar sa recunoastem ca antisemitismul este o realitate urâtă.

    1. razboiul nu e sport, sa fii fair play. ambii au comis fapte foarte urate.

    Există a treia Forță?

    Israelul este ultima reduta inainte ca trogloditii de islamisti sa cucereasca lumea. Eu nu vreau sa traiesc intr-o lume islamizata. Ori Israel, ori arabii. Alta cale nu exista.

    1. Exista calea pacii durabile dar asta presupune intelepciune de ambele parti!

      Exact!Si cred ca Israel va salva lumea.Oricum,este datoria lor biblica daca pot spune asa fiindca din cauza lor s-a nascut aceasta semintie.Acum.asta nu presupune ca trebuie sa moara toti arabii musulmani insa trebuie sa-si reformeze religia!Atacurile teroriste islamice de o cruzime de secol VI si care se tot repeta aduc cele mai mari deservicii acestei religii.Doamne,si cand te uiti si in Iran,marii persi,ce-au fost si ce au ajuns...

      Hm ca asa vrei tu sa dispara. De aceea se arunca in aer ca ati navalit peste ei si alta sansa nu au. Sunt luptatori si nu le este frica de moarte. Incercati sa otraviti totul in jur ca asa vreti voi. Eh ei nu vor otrava voastra.

    hai cu brutaria!...:)))

    Daca eliminam dictatorii nu e sufciient trebuie sa avem o cultura democartica a pacii, a prosperitatii pacice.

    Am stat și am judecat, am stat și am cugetat.

    Concluzia, cred că și liderilor din Israel, și liderilor Hamaso rsă "le ia caii de la bicicletă". 

    În schimb, oamenilor simpli le vor lua ostatici rudele, le vor călca în picioare speranțele, le vor distruge casele, le vor alimenta ura și frica deopotrivă, le vor distruge umanitatea lăsându-i flămânzi și murdari, le vor vinde iluzia că trăiesc într-o democrație, și unora și altora le vor lua tot.

    Trist este faptul că așa începe... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb