Producătorul american de cipuri Nvidia a anunţat ieri că îşi încetează toate activităţile din Rusia şi că le oferă angajaţilor de acolo opţiunea de a-şi continua activităţile în cadrul companiei în alte ţări, transmite Reuters, conform News.ro.
"După ce am suspendat anterior livrările către această ţară, am continuat să ne menţinem biroul pentru a ne sprijini angajaţii şi familiile lor. Cu evoluţiile recente, nu mai putem opera eficient acolo", se spune într-un comunicat trimis de Nvidia prin e-mail.
Numeroase mărci occidentale, de la producători auto, restaurante şi până la producători de jucării au plecat din Rusia de când a trimis trupe în Ucraina, pe 24 februarie, în ceea ce Moscova numeşte "operaţiune militară specială".
Multe dintre companii şi-au exprimat opoziţia faţă de acţiunile Rusiei în Ucraina, iar altele au indicat o întrerupere gravă a lanţului de aprovizionare.