Cercetătorii din Suedia au dezvoltat lemnul transparent, un material capabil să stocheze şi să elibereze căldură, care ar putea fi folosit în câţiva ani la construcţia ferestrelor, informează smithsonianmag.com.
În urmă cu trei ani, suedezii au creat lemnul transparent, produs pe care l-au îmbunătăţit recent, sperând că într-o bună zi va fi folosit în clădirile eficiente din punct de vedere energetic.
"Am modificat lemnul din punct de vedere chimic astfel încât să fie transparent, dar să nu-şi piardă proprietăţile mecanice", a declarat Celine Montanari, cercetător la Institutul Regal de Tehnologie KTH din Stockholm, care a prezentat recent produsul la reuniunea naţională a Societăţii Americane de Chimie.
Montanari şi echipa sa au utilizat lemnul de balsa, din care au extras lignina, polimerul care ajută la fabricarea lemnului rigid, umplând găurile (microscopice) rezultate cu acril. Lemnul astfel generat părea mai degrabă o sticlă mată a unei cabine de duş, drept pentru care, ulterior, echipa a dus materialul "mai departe", amestecându-l cu polietilenglicol, care se topeşte la 27 de grade Celsius. Când se topeşte, acesta absoarbe energia şi devine transparent, apoi se solidifică şi eliberează energie când este răcit.
Teoretic, acest lucru înseamnă că lemnul infuzat în polietilenglicol ar putea fi folosit pentru fabricarea de ferestre care absorb energie în perioada caldă a zilei şi o eliberează în locuinţă atunci când temperatura se răceşte (noaptea).
"Lemnul transparent este deja un bun material izolator, în comparaţie cu sticla", a declarat Montanari, adăugând că polietilenglicolul îl face un material şi mai ecologic, transformându-l într-o "baterie termică" pentru menţinerea temperaturii interioare la un nivel constant.
Lemnul transparent este, de asemenea, solid şi durabil, şi ar putea suporta mult mai multă greutate decât sticla. Echipa de cercetători suedezi lucrează, de asemenea, la realizarea variantei de lemn transparent în întregime biodegradabil, ceea ce va reduce costurile cu energia în locuinţe şi alte clădiri.
Mark Swihart, profesor de inginerie chimică şi biologică la Universitatea din Buffalo, spune că fabricarea lemnului transparent prin înlăturarea ligninei şi umplerea porilor cu polimer nu este o tehnică nouă, însă noutatea este reprezentată de posibilitatea stocării energiei.
În opinia sa, utilizarea lemnului ca material de bază este de luat în seamă întrucât are soliditatea şi rezistenţa mecanică greu de reprodus în materiale sintetice, la acelaşi cost.
Mark Swihart mai afirmă că succesul noului produs va depinde în mare măsură de cât de ieftin poate fi fabricat. Totodată, spune domnia sa, este dificil să fie adoptate la scară largă asemenea materiale de către industria construcţiilor, în condiţiile în care în prezent funcţionează lanţuri de aprovizionare existente pentru produse precum sticla.
Montanari şi echipa sa vor să extindă capacitatea lemnului transparent de stocare a căldurii, pentru o economie mai mare de energie. De asemenea, echipa analizează cum să crească producţia de lemn transparent la scară industrială, sperând să aibă un produs gata să intre pe piaţă în cinci ani.