Profit de peste 50 de miliarde de dolari pentru Banca Elveţiei, anul trecut

A.V.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 3 martie 2020

Profit de peste 50 de miliarde de dolari pentru Banca Elveţiei, anul trecut

Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a realizat un profit de 48,9 miliarde de franci elveţieni (50,88 miliarde de dolari) în 2019 - după pierderile de 14,9 miliarde de franci din 2018 -, în baza câştigurilor realizate de pe urma obligaţiunilor şi acţiunilor străine pe care le-a cumpărat pentru limitarea tendinţei de apreciere a francului, dar şi din deţinerile în aur, care trec de 1.000 de tone.

Cifra publicată ieri de SNB este conformă datelor preliminare anunţate de instituţia financiară în luna ianuarie.

SNB a informat, conform Financial Times: "Profitul obţinut din deţinerile în valute a însumat 40,3 miliarde de franci în 2019, iar din cele de aur - de 6,9 miliarde de franci. Câştigul din deţinerile în monedă elveţiană a atins 2,1 miliarde franci".

Profitul din 2019 este al doilea cel mai ridicat din istoria de 113 ani a SNB şi îi va permite instituţiei financiare să dubleze, la patru miliarde de franci, valoarea dividendelor acordate guvernelor şi cantoanelor elveţiene.

De menţionat că SNB a plătit dividende către acţionari şi în 2019, deşi a fost pe pierderi în 2018. Plăţile au putut fi făcute întrucât, în 2017, SNB a raportat cel mai ridicat profit din istoria sa, în valoare de 54,4 miliarde de franci elveţieni.

La fel ca majoritatea băncilor centrale, SNB are drept sarcină principală asigurarea stabilităţii preţurilor şi nu este obligată să facă profit. Însă, legal, Banca Naţională a Elveţiei are statutul unei corporaţii în care majoritatea acţiunilor sunt deţinute de Guvernul federal elveţian şi de cele 26 de cantoane.

Pentru a-şi atinge obiectivele pe anul trecut, banca centrală a Elveţiei a derulat o campanie îndelungată destinată reducerii valorii francului, o monedă căutată de investitori în perioade de incertitudine geopolitică, dar a cărei apreciere afectează economia elveţiană, care este dependentă de exporturi.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Paradisurile fiscale fac profit întotdeauna.

    Au facut profit si pe seama celor care au luat credite in fraci elvetieni(din Romania).

    Toata Elvetia este bantuita de escroci, intr-o lume corecta, ar trebui sa dea socoteala penala.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb