Sud-Estul Europei, împânzit de liniile Electromontaj
George MarinescuCompanii / 3 martie 2020
George MarinescuCompanii / 3 martie 2020
Emilia OlescuBănci-Asigurări / 3 martie 2020
• Nicolae Cinteză a anunţat, recent, că jumătate din sistemul nostru bancar este suspectat de tranzacţii bizare, cel puţin o bancă fiind implicată în spălarea de bani
• Surse: "Există suspiciune de fraudă internaţională, la care, din neştiinţă sau din rea-credinţă, au participat şi mai multe bănci din România"
• CE ne-a notificat că nu am anunţat nicio măsură de punere în aplicare a Directivei privind combaterea spălării banilor
Este imposibil ca 17 bănci să fie implicate într-o acţiune de spălare de bani, consideră Adrian Mitroi, profesor de finanţe comportamentale.
Afirmaţia sa vine ca urmare a declaraţiilor făcute, săptămâna trecută, de Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), care a anunţat că jumătate din sistemul nostru bancar este suspect că a participat la tranzacţii bizare, iar cel puţin o bancă este implicată în spălarea de bani.
A.V.Bănci-Asigurări / 3 martie 2020
Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a realizat un profit de 48,9 miliarde de franci elveţieni (50,88 miliarde de dolari) în 2019 - după pierderile de 14,9 miliarde de franci din 2018 -, în baza câştigurilor realizate de pe urma obligaţiunilor şi acţiunilor străine pe care le-a cumpărat pentru limitarea tendinţei de apreciere a francului, dar şi din deţinerile în aur, care trec de 1.000 de tone.
A.V.Macroeconomie / 3 martie 2020
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 3 martie 2020
• 20 milioane lei - valoarea anticipată a capitalizării
• Conducerea companiei intenţionează să propună, pentru următorii ani, o politică de reinvestire a profitului cu recompensarea acţionarilor prin acordarea de acţiuni gratuite
Platforma AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) îşi deschide astăzi porţile pentru Norofert, prima companie din domeniul agriculturii care trece pragul pieţei noastre de capital.
Cătălin AvramescuEditorial / 3 martie 2020
Zilele trecute, un cetăţean m-a certat pe Facebook. "Avramescule, mai lasă-ne!". L-am blocat. Este o chestiune de politeţe elementară. Dacă ai ceva de spus, spui politicos. Chiar şi pe internet. Că cineva nu este de acord cu mine, pot să înţeleg. Dar că vreunul se socoteşte deasupra regulilor bunului-simţ, asta nu. Ce îl bâzâia pe insul respectiv merită însă discutat. În câteva rânduri, am îndemnat la boicotarea unor alegeri. Şi am să o mai fac, dacă şi când va mai fi nevoie.
George MarinescuCompanii / 3 martie 2020
George MarinescuCompanii / 3 martie 2020
George MarinescuCompanii / 3 martie 2020
Gheorghe IorgoveanuCompanii / 3 martie 2020
Gheorghe IorgoveanuCompanii / 3 martie 2020
Gheorghe IorgoveanuCompanii / 3 martie 2020
GEORGE MARINESCUPiaţa de Capital / 3 martie 2020
I.Ghe.Companii / 3 martie 2020
A.V.Internaţional / 3 martie 2020
ANDREI IACOMI Piaţa de Capital / 3 martie 2020
ANDREI IACOMI Piaţa de Capital / 3 martie 2020
E.OCompanii / 3 martie 2020
MELANIA AGIUBănci-Asigurări / 3 martie 2020
MELANIA AGIUBănci-Asigurări / 3 martie 2020
O.D.Politică / 3 martie 2020
Internaţional / 3 martie 2020
Miscellanea / 3 martie 2020
Internaţional / 3 martie 2020
Cultură / 3 martie 2020
Macroeconomie / 3 martie 2020
GEORGE MARINESCU Internaţional / 3 martie 2020
Alina VasiescuInternaţional / 3 martie 2020
A.V.Internaţional / 3 martie 2020
ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 3 martie 2020
O.D.Companii / 3 martie 2020
Andrei Iacomi
George Marinescu
Emilia Olescu
Cornel Codiţă
George Marinescu
A.D.
Euro | 4.9764 |
Dolar SUA | 4.7908 |
Franc elveţian | 5.3538 |
Liră sterlină | 5.9910 |
Gram de aur | 401.4137 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie
George Marinescu