Investiţii din surse proprii, pentru dezvoltarea activităţii şi creşterea profitului

Gheorghe Iorgoveanu
Ziarul BURSA #Companii / 3 martie 2020

Investiţii din surse proprii, pentru dezvoltarea activităţii şi creşterea profitului

Electromontaj SA este o companie privată, cu capital integral românesc. Societatea a fost privatizată după 1990 prin metoda MEBO, care presupune trecerea mijloacelor de producţie ale unităţii economice care se vrea privatizată, din proprietatea statului în proprietatea muncitorilor, angajaţilor sau salariaţilor. După transformarea în societate pe acţiuni, statul oferă muncitorilor dreptul de prioritatete pentru cumpărarea acţiunilor, implicit a societăţii. Preţul acţiunilor este stabilit de stat şi nu reflectă valoarea reală, fiind adesea un preţ simbolic, uneori acţiunile fiind oferite gratuit, mai ales în cazul privatizării pe bază de cupoane de proprietate. În schimb statul restricţionează transferabilitatea titlurilor şi impune condiţii pentru menţinerea obiectului principal de activitate, limitarea preţului activelor vândute pe o perioadă de câţiva ani, pune limite la restructurarea personalului, etc.

Electromontaj reprezintă un succes al acestei metode de privatizare, dacă ţinem cont de faptul că în toată această perioadă compania a înregistrat profit, şi-a extins activitatea, s-a retehnologizat şi a intrat în noi pieţe de pe Glob.

În aceste condiţii, aşteptările acţionarilor sunt legate de obţinerea unor dividente cât mai mari şi diversificarea domeniului de activitate pe zone mai profitabile cum ar fi investiţiile imobiliare, sănătate, etc.

Un punct forte al companiei Electromontaj SA este faptul că firma este suficient de capitalizată, reuşind până în prezent să nu folosească alte fonduri pentru dezvoltare şi retehnologizare, decât cele proprii. De altfel, în ultimii 15 ani, datorită managementului performant şi gândirii pe termen lung, Electromontaj a folosit în timpul activităţii numai capitalul propriu, pentru dezvoltare şi derularea contractelor în execuţie. Sursele proprii de venit sunt folosite pentru cheltuielile de capital şi exploatare, iar dezvoltarea companiei a fost făcută în etape, fără diversificarea activităţii, ci doar a clientelei, şi fără a fi pusă în pericol activitatea de bază a firmei.

La acesta, se adaugă apelarea la băncile locale pentru asigurarea garanţiilor de bună execuţie, de avans sau de participare la licitaţii.

Este posibil însă ca, în viitorul apropiat, compania să apeleze şi la fondurile oferite de piaţa de capital pentru retehnologizarea fabricii de cleme şi armături din Campina, în colaborare cu parteneri externi, sau a altor proiecte imobiliare.

Strategia pentru dezvoltarea companiei este una pe termen lung, care să îi asigure viabilitatea pentru cel puţin încă 70 de ani. Nu pentru multe companii din România, perspectiva exis­tenţei pentru următorii 70 de ani este ceva realizabil, dar Electromontaj SA îşi doreşte să rămână lider în domeniul construcţiilor din ţara noas­tră, să îşi păstreze pieţele externe actuale şi chiar să le extindă, în funcţie de parcursul economic mondial.

Totodată, sunt căutate domenii de activitate apropiate de cel al companiei, cum ar fi construcţii montaj şi construcţii civile speciale, pentru diversificarea portofoliului de lucrări.

În acest sens, Electromontaj are o experienţă în astfel de lucrări, din perioada anilor 2005-2007, când compania a construit telescaune în staţiunile montane Predeal, Sinaia şi Rânca, lucrări pe care le-a executat conform condiţiilor contractuale, prin resurse proprii.

Consiliul de Adminis­traţie al Electromontaj SA este preocupat de dezvoltarea activităţii companiei şi de strategia pe termen lung pentru continuarea tradiţiei în domeniul energetic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb