Australia nu mai scapă de problemele legate de mediu. Temperaturile din Australia au crescut mai mult în comparaţie cu media la nivel mondial, a anunţat luni Biroul naţional de meteorologie. În timp ce temperatura medie în restul lumii a crescut cu 1,1 grade Celsius, "Australia s-a încălzit cu aproximativ 1,4 grade'', a declarat Karl Braganza, directorul Departamentului de monitorizare a climei din cadrul Biroului din Meteorologie. "Australia se încălzeşte puţin mai mult decât media la nivel mondial", a susţinut el în Canberra, în timpul unei audieri în cadrul Comisiei de Mediu a Senatului. În cazul unei creşteri medii cu 3,4 grade Celsius a temperaturilor în restul lumii - estimată într-un raport climatic recent - în Australia încălzirea s-ar apropia de 4 grade, a precizat el. "Riscurile asociate cu evenimente, cum ar fi cele extreme, s-au accentuat în ultima vreme", a adăugat specialistul. Andrew Johnson, directorul executiv al biroului, a declarat că riscul de incendii de vegetaţie grave va continua deoarece se preconizează că în următorii ani vremea în Australia va deveni din ce în ce mai secetoasă şi mai călduroasă. Comentariile autorităţilor au venit după ce o analiză independentă a datelor meteorologice a demonstrat că verile australiene sunt din ce în ce mai lungi, iar iernile din ce în ce mai scurte din cauza încălzirii globale. Potrivit Institutului Australian, un think- tank de stânga, în cea mai mare parte a ţării, în perioada 1999 - 2018, verile au fost cu aproximativ 31 de zile mai lungi prin comparaţie cu perioada anilor "50 - "60. Totodată, au fost înregistrate cu 23 mai puţine zile cu temperaturi hibernale în comparaţie cu punctul de referinţă de la mijlocul secolului XX, s-a concluzionat în urma analizării datelor. Din cauza schimbărilor, australienii au avut parte de veri de două ori mai lungi decât iernile începând din 2014, iar 2019 a fost cel mai călduros şi mai arid an din Australia din istoria înregistrărilor datelor meteorologice.
Australia se încălzeşte mai mult decât restul lumii
Ziarul BURSA #Internaţional #Mediu / 3 martie 2020