ANUL TRECUT Vrancart - profit în creştere cu 30%, faţă de 2018

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 martie 2020

Vrancart Adjud (VNC) a raportat, pentru anul trecut, un profit net preliminar de 23,13 milioane de lei, cu 30,14% peste cel din anul 2018, se arată în raportul producătorului de hârtie, carton şi ambalaje remis la finele săptămânii trecute Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Este îndeosebi efectul scăderii cheltuielilor în condiţiile în care, pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2018, Vrancart înregistra o

pierdere netă din vânzarea imobilizărilor corporale de 7,39 milioane de lei, care a constat în casarea unor instalaţii de producţie ineficiente din punct de vedere economic, o parte din acestea fiind înlocuite cu echipamente noi, cu productivitate ridicată, potrivit raportului companiei.

În aceste condiţii, la "categoria Alte cheltuieli", Vrancart a raportat, pentru 2019, suma de 8,4 milioane de lei, cu mult sub cele 17,83 milioane de lei aferente anului 2018.

Cheltuielile cu materiile prime şi materialele consumabile au fost de 160,52 milioane de lei, cu 2,41% peste cele din anul anterior, în vreme ce cheltuielile cu personalul au urcat cu 8,58%, până la 63,39 milioane de lei.

Pe de altă parte, cifra de afaceri aferentă anului trecut a Vrancart s-a ridicat la 300,79 milioane de lei, cu 1,86% peste cea din 2018, când compania din adjuns a înregistrat afaceri de 295,29 milioane de lei.

La nivel operaţional, compania a raportat pentru 2019 un câştig de 30,59 milioane de lei, cu 33% peste cel din 2018, rezultat ce a fost erodat de pierderea financiară de circa 6,1 milioane de lei, puţin mai mare decât ce a anului anterior, de 5,9 milioane de lei.

La finele lui 2019, activele totale ale Vrancart se ridicau la 437,82 milioane de lei, în creştere cu 12,27% faţă de cele din 2018, în timp ce datoriile totale erau de 212,87 milioane de lei, cu 12,41% peste cele din anul anterior.

În luna ianurie a acestui an, Dragoş şi Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat aproape 17% din Vrancart, principalii vânzători fiind trei fonduri administrate de Allianz - Ţiriac Pensii Private, ce şi-au lichidat deţinerea cumulată de 10,04% şi alte trei fonduri administrate de NN Group, care aveau împreună 5,33% din companie.

Principalul acţionar al Vrancart este SIF - Banat Crişana (SIF1), ce are 75,06% din companie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb