Profit în creştere cu 87% şi afaceri cu 32% mai mari pentru "Iproeb" în primele 9 luni

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 octombrie 2007

Profit în creştere cu 87% şi afaceri cu 32% mai mari pentru "Iproeb" în primele 9 luni

Producătorul de cabluri Iproeb Bistriţa (IPRU) a afişat în primele nouă luni din acest an un profit net de 22,12 milioane lei (6,6 milioane euro), în creştere cu 86,6% faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul avansului afacerilor cu 32%, a informat ieri compania.

Afacerile Iproeb Bistriţa din perioada ianuarie-septembrie 2007 au avansat cu 32%, până la 131,72 milioane lei (39,25 milioane euro), faţă de intervalul echivalent al anului trecut, când cifra de afaceri a fost de 99,36 milioane lei.

În primele nouă luni din 2006, compania a înregistrat un profit net de 11,85 milioane lei.

Rezultatele în creştere din primele nouă luni ale acestui an au fost susţinute de mărirea producţiei de marfă cu 36,6%, până la 140,35 milioane lei, comparativ cu intervalul similar din 2006, când producţia s-a situat la 102,75 milioane lei.

În primele trei trimestre din 2007, Iproeb a obţinut venituri totale de 133,88 milioane lei, cu 29,71% mai mult decât în acelaşi interval din 2006, în vreme ce cheltuielile totale s-au cifrat la 108,18 milioane lei, în creştere cu 21,25%, în aceeaşi perioadă de raportare.

La finalul lunii septembrie 2007, datoriile totale ale Iproeb se cifrau la 16,76 milioane lei, din care 12,12 milioane lei datorii către furnizori.

Compania are un capital social de 12,23 milioane lei, divizat în 40,78 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 0,30 lei. Principalul acţionar al companiei este societatea Electromontaj Bucureşti, care controlează 30,65% din capitalul social.

Titlurile Iproeb se tranzacţionează la categoria de bază a pieţei Rasdaq, sub simbolul IPRU. Ultima cotaţie a titlurilor Iproeb a fost de 8,60 lei, în şedinţa din 24 octombrie, ceea ce dă o capitalizare de 350,71 milioane lei (104,03 milioane euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb