Profitul net al "UniCredit Ţiriac Bank" a crescut cu 30%, în primul semestru

D.U.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 august 2007

Răzvan Radu

Răzvan Radu

Veniturile totale ale băncii Unicredit Ţiriac Bank au cres­cut, la sfîrşitul primului semestru, comparativ cu sfârşitul lunii iunie a anului precedent cu 18%, atingând 419 milioane RON, iar venitul operaţional a crescut cu 27%, atingând 220 milioane RON. Valoarea activelor totale a rămas stabilă, la nivelul de 11,303 miliarde RON, cu o uşoară scădere de 4% comparativ cu perioada similară a anului 2006, în principal din cauza aprecierii leului.

UniCredit Ţiriac Bank a înregistrat 152,3 milioane RON profit net, cu 30% mai mult comparativ cu profitul net combinat înregistrat de fostele bănci HVB Ţiriac Bank şi UniCredit România la sfârşitul primului semestru al anului trecut. Profitul brut al băncii era de 185 milioane RON la sfârşitul lunii iunie 2007, crescând cu 35,8%.

ROE a fost de 23,4%, raportul costuri/ venituri a fost de 47,5%, în vreme ce venitul pe angajat a atins 344.000 RON, cu o creştere anuală de 18,1%. La sfârşitul lunii iunie a anului 2007, UniCredit Ţiriac Bank avea 593.475 de clienţi, res­pectiv o scădere de 9,7% în principal din cauza închiderii conturilor dormante, măsură luată în cadrul procesului de fuziune.

Răsvan Radu, Preşedinte Executiv UniCredit Ţiriac Bank, a declarat: "Priorităţile anului 2007 rămân orientarea către client, respectiv optimizarea calităţii serviciilor pe care le oferim, un bun nivel al profitabilităţii şi crearea bazelor pentru o creştere organică puternică în perioada următoare".

La sfârşitul lunii iunie 2007, valoarea totală a depozitelor a atins 5,2 miliarde RON, o creştere anuală de 7,9%. Volumul portofoliului de credite al băncii a fost de 6,3 miliarde RON, cu 1,5% mai mare faţă de perioada similară a anului 2006.

În luna iulie a acestui an, UniCredit Ţiriac Bank a semnat un acord joint-venture cu Pirelli RE, una dintre cele mai mari companii din sectorul imobiliar european. Clienţii retail şi corporate ai băncii vor beneficia astfel de o platformă integrată de servicii imobiliare.

Banca are planuri ambiţioase de creştere organică. Începând cu luna august, şi-a specializat reţeaua de sucursale pentru a permite deservirea optimă a fiecărui segment de clienţi. UniCredit Ţiriac Bank urmează să se extindă rapid în întreaga ţară şi să-şi consolideze prezenţa în oraşe cheie pentru a asigura acoperirea zonelor cu potenţial mare de retail.

UniCredit Ţiriac Bank face parte din reţeaua central şi est europeană a UniCredit Group, cel mai mare grup bancar din Europa Centrală şi de Est. UniCredit Ţiriac Bank este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa bancară din România, deţinând active totale în valoare de 3,6 miliarde de euro (la 30 iunie 2007). UniCredit Ţiriac Bank are circa 600.000 clienţi prin intermediul a 136 de sucursale din 38 de judeţe. Banca furnizează în România o gamă largă de produse şi servicii specializate prin partenerii săi, UniCredit Leasing Corporation, CA-IB Securities, CA-IB Romania, HVB Insurance Brokers, Pioneer Asset Management, UniCredit Markets and Investment Banking, UniCredit Produzzioni Accentrate şi HVB Banca Pentru Locuinţe.

UniCredit Group este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa europeană a serviciilor financiare, cu active totale de circa 869 miliarde euro (la 30 iunie 2007), fiind prezent în 20 de ţări, în care circa 135.000 de angajaţi deservesc peste 35 milioane de clienţi prin intermediul a 7.500 de unităţi bancare. La încheierea fuziunii cu Capitalia (anunţată pe data de 20 mai 2007), UniCredit îşi va consolida semnificativ prezenţa în Italia, una dintre pieţele cheie alături de Germania, Austria şi regiunea Europei Centrale şi de Est. În Europa Centrală şi de Est, UniCredit Group deţine cea mai extinsă reţea internaţională, cu peste 3.100 de sucursale, în care mai mult de 65.000 de angajaţi deservesc circa 24 milioane de clienţi. În aceasta regiune, Grupul desfăşoară operaţiuni în următoarele ţări: Azerbaijan, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Kazakhstan, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia şi Ucraina.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb