Profitul operaţional al Băncii Comerciale Carpatica la 30 septembrie 2011 s-a situat la un nivel de 9.836 mii lei

F. A.
Piaţa de Capital / 10 noiembrie 2011

Activele Băncii Comerciale Carpatica la 30.09.2011 se situează la un nivel de 2.922.831 mii lei, înregistrand o scădere cu 2,38% faţă de perioada similară a anului precedent, dar în creştere cu 5,5% faţă de 30.06.2011, potrivit BVB.

Creanţele asupra clientelei şi efectele publice şi valorile asimilate deţin ponderea cea mai importantă, de 31,72%, respectiv 29%. O creştere importantă, cu 15,66%, se consemnează în cadrul poziţiei bilanţiere Efecte publice şi valori asimilate, de la 732.790 mii lei la 847.521 mii lei.

În ceea ce priveşte elementele de pasiv, datoriile privind instituţiile de credit au avut o scădere cu 53,92% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Datoriile privind clientela au crescut cu 7,02% la sfârşitul trimestrului III al anului 2011 pe fondul creşterii depozitelor la termen, de la 1.964.887 mii lei la 30.09.2010 la 2.138.048 mii lei.

Profitul operaţional al Băncii Comerciale Carpatica la 30 septembrie 2011 s-a situat la un nivel de 9.836 mii lei. Pierderea de 24.971 mii lei a fost cu 78,36% mai mică faţă de valoarea înregistrată la 30.09.2010 datorită reducerii semnificative a costului net al riscului, de la 168.903 mii lei la 33.845 mii lei.

Indicatorul Credite acordate clientelei (val. brută)/depozite atrase este la un nivel de 0,4876.

Indicatorul de lichiditate la 30.09.2011, calculat conform normelor aplicabile instituţiilor financiar-bancare, este de 2,2.

Solvabilitatea băncii la 30.09.2011 a inregistrat valoarea de 11,35%, faţă de pragul minim de 10% solicitat de BNR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb