Program de cooperare între România şi Ungaria, în valoare de 232 milioane euro

Marius Constantin
Politică / 29 aprilie 2015

Guvernul României a aprobat, printr-un Memorandum, Programul de cooperare transfrontalieră Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020, cu un buget total de aproximativ 232 de milioane de euro, precizează un comunicat transmis redacţiei.

Din suma totală necesară derurălii acestui program, 189 de milioane de euro reprezintă alocare financiară din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), iar restul provine din cofinanţare naţională.

Scopul acestui program este acela de a sprijini dezvoltarea zonei transfrontaliere, prin îmbunătăţirea accesabilităţii şi mobilităţii, promovarea ocupării forţei de muncă, investirea în infrastructura medicală şi socială, utilizarea eficientă a valorilor şi resurselor comune, îmbunătăţirea mecanismelor de prevenire a riscurilor, încurajarea cooperării instituţionale.

Eligibile pentru acest program sunt patru judeţe din România (SatuMare, Bihor, Arad şi Timiş) şi patru judeţe din Ungaria (Szabolcs-Szatmar-Bereg, Hajdu-Bihar, Bekes şi Csongrad).

Programul va finanţa proiecte gestionate şi administrate în comun de partenerii din aria eligibilă, din următoarele domenii (axe prioritare): Protejarea în comun şi utilizarea eficientă a valorilor comune şi resurselor; Îmbunătăţirea mobilităţii transfrontaliere durabile şi eliminarea blocajelor; Îmbunătăţirea ocupării forţei de muncă şi promovarea mobilităţii forţei de muncă transfrontaliere; Îmbunătăţirea serviciilor de îngrijire a sănătăţii; Îmbunătăţirea prevenirii riscurilor şi a gestionării dezastrelor; Promovarea cooperării transfrontaliere între instituţii şi cetăţeni; Asistenţă tehnică.

Pentru primele şase domenii, bugetul va fi asigurat, în proporţie de 85%, din alocări FEDR, iar 15% va reprezenta cofinanţare naţională. Pentru ultimul domeniu, finanţarea din FEDR şi cofinanţarea naţională vor fi de câte 50%.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) gestionează, în perioada de programare 2014-2020, 14 programe operaţionale cu cofinanţare din fonduri europene: Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Capacitate Administrativă şi 12 programe de cooperare teritorială europeană (şase programe pentru care MDRAP este autoritate de management sau autoritate comună de management şi şase programe pentru care este autoritate naţională).

Principiile de implementare a programelor de cooperare teritorială europeană se referă la colaborarea între statele participante (toate proiectele trebuie să fie dezvoltate şi implementate în comun), la competitivitatea deschisă (în cadrul unor licitaţii de propuneri de proiecte comune) şi la dezvoltarea şi implementarea în parteneriat, între aplicanţi/beneficiari provenind din statele participante la program a proiectelor selectate spre finanţare.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb