PROGRAM REDUS DE LUCRU, SALARII DIMINUATE ŞI NEPLATA BONUSULUI SOCIAL Angajaţii CFR Călători ameninţă cu proteste

George Marinescu
Miscellanea / 14 aprilie 2020

Angajaţii CFR Călători ameninţă cu proteste

Şedinţă furtunoasă, ieri, la Ministerul Transporturilor, unde reprezentanţii celor trei companii publice din domeniul feroviar - CFR SA Infrastructură, CFR Marfă şi CFR Călători - şi cei ai angajaţilor au dezbătut cu ministrul de resort Lucian Bode, soarta celor trei societăţi afectate de măsurile luate prin ordonanţele militare în timpul stării de urgenţă.

CFR SA Infrastructură a arătat că, din cauza faptului că firmele CFR Călători şi CFR Marfă nu au plătit taxa de utilizare a infrastructurii feroviare pentru luna martie, se află în imposibilitate să achite la timp salariile celor 23.200 de angajaţi. Aceasta în condiţiile în care CFR SA nu a luat măsuri drastice cu privire la diminuarea cheltuielilor, aşa cum au fost luate de celelalte două companii.

Astfel, de exemplu, în urma restricţionării circulaţiei stabilită prin ordonanţele militare emise în actuala perioadă a stării de urgenţă,

CFR Călători a contabilizat o reducere drastică, de 75% a încasărilor la bugetul companiei. Această reducere este cauzată de suspendarea circulaţiei a 500 de trenuri şi de respectarea măsurilor de distanţare minimă între călători în garniturile feroviare care se află încă în trafic.

Menţinerea acestei distanţări a făcut ca practic, din punct de vedere comercial, veniturile încasate anterior pandemiei pentru 500 de garnituri de tren să fie echivalente acum cu venitul încasat pentru 250 de trenuri. Dintr-un parc activ de 1030 de trenuri, din care 530 sunt suspendate din cauza restricţiilor impuse prin ordonanţele militare.

Reducerea cu 75% a încasărilor faţă de perioada dinaintea declarării stării de urgenţă, are urmări negative asupra activităţii CFR Călători, asupra veniturilor alocate pentru plata taxei de utilizare a infrastructurii feroviare, a veniturilor alocate pentru plata salariilor, precum şi asupra reparaţiilor pe care firma trebuie să le facă la materialul rulant.

Compania a mai redus programul salariaţilor de la 5 zile lucrătoare la 4 zile, a trimis o parte din angajaţi în concediu de odihnă de câte zece zile, în părţi egale, a diminuat salariile prin eliminarea orelor suplimentare, a compensărilor, orelor festive şi orelor cap secţie.

Gabriel Rodrigo Maxim, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, a declarat pentru Ziarul BURSA: "Constatăm însă că sarcina respectării restricţiilor de circulaţie şi diminuării cheltuielilor în domeniul companiilor publice feroviare este susţinută doar de angajaţii CFR Călători, fără ca Guvernul să ia măsuri legislative de combatere a efectului financiar negativ, înregistrat la nivelul operatorului public de transport feroviar călători, pentru evitarea blocajului în sistemul feroviar românesc şi a haosului social. În aceste condiţii, există posibilitatea ca angajaţii feroviari de la CFR Călători, CFR Marfă şi CFR SA - Infrastructură să nu îşi ia o parte din salariu la timp, nici acum înainte de Paşte şi nici avansul după sărbătorile pascale. Se pune problema ca toţi feroviarii din companii publice să îşi ia salariile în aceeaşi zi, deşi vorbim despre firme diferite, care au fiecare contracte colective de muncă la nivel de societate încheiate cu reprezentanţii angajaţilor, în care se stipulează date diferite de plată a salariilor. Problema ar fi fost rezolvată şi CFR Infrastructură ar fi avut bani de salarii, dacă ar fi luat aceleaşi măsuri pe care le-a luat şi CFR Călători de la instituirea stării de urgenţă încoace. În loc să le reducă programul de muncă tuturor celor peste 23.000 de angajaţi, conducerea CFR Infrastructură a preferat să reducă la 4 zile programul de lucru doar pentru personalul TESA, care numără în jur de 2000 sau 2500 de persoane. Este incorect ca CFR Infrastructură să solicite CFR Călători plata de îndată a taxei de utilizare a infrastructurii pentru luna martie, la valoarea ei întreagă, deşi compania de transport feroviar de persoane şi-a redus la jumătate numărul garniturilor de tren care circulă pe căile ferate ce sunt administrate de CFR SA".

Liderul sindical susţine că CFR Călători nu are în acest moment încasările necesare nici pentru a plăti taxa de utilizare a infrastructurii, nici pentru a acorda bonusul social de 150 de lei cu ocazia sărbătorilor pascale, bonus prevăzut în contractul colectiv de muncă. Reprezentantul angajaţilor arată că bonusul ar trebui să existe în vistieria companiei, pentru că el nu este prins ca atare în buget, ci reprezintă o contribuţie de 5%, specificată separat. De aceea, angajaţii CFR Călători cred că bonusul respectiv nu le este acordat pentru ca să fie întregită suma ce trebuie plătită drept taxă către CFR SA Infrastructură, bani care într-un final vor ajunge în salariile angajaţilor acestei companii.

În cazul în care nu îşi vor primi sumele cuvenite, mulţi dintre mecanicii de locomotivă ai CFR Călători sunt hotărâţi să nu îşi desfăşoare activitatea zilnică.

Opinia Cititorului ( 23 )

  1. Trenurile private si sbventionate de guvern nu au redus programul de circulatie. Bataie de joc fata de tara si cfr!

    1. Nene Borcuti

      Cati RTV la Satu Mare ai pe tura de serviciu care freaca menta ??

      Hai la PRIVAT sa vezi cum se " castiga painea" 

    "Regulament 005 Art.2 (2)Siguranța circulației și securitatea transporturilor pe căile ferate din România sunt concepte potrivit cărora circulația trenurilor și manevra vehiculelor feroviare trebuie să se desfășoare fără pericol pentru: călători, personalul care desfășoară operațiuni de transport feroviar, bunurile încredințate la transport, vehiculele feroviare, infrastructura feroviară, precum și pentru mediul inconjurator". Fie ca sunt 50 de trenuri sau 10 trenuri intr-o tura de serviciu salariatii, care prin natura functiilor concura la siguranta circulatiei, au aceleasi responsabilitati. Cum vedeti asigurarea acestui concept-siguranta circulatiei- in conditiile diminuarii salariilor personalului, salarii care nu sunt prea mari? De reducere de personal, somaj tehnic, in conditiile in care si asa este deficit de personal de executie nici nu se poate vorbi. Pentru ca nici un tren nu poate trece peste instalatii de cale neverificate, nesupravegheate si asupra carora nu exista control, cine isi asuma riscul producerii unui incident sau accident feroviar?

    1. Bravo, adevarat ce spui, dar ce sa stie Neica Nimeni asta de la călători! El merge pe principiul, sa moara si capra vecinului. Băi nulitate, platiti-va datoriile si lasa gargara!

      Dar el are habar de instrucție???

      Bai bulangiilor de la Infra ,ani de zile ati luat doar bani si atat!! Acum 2 ani cand de Craciun ati luat 700 ron prema a fost bine??? Pai Calatorii si Marfa au luat 150 si nu s au plins!!! Bai smecherilor pai daca Marfa si Calatorii nu au prestatii de unde mai luati salarii??? De la operatorii privati??? Din cauza cui are calatorii si marfa datorii la infra v ati intrebat??? Pai nu de ce sa nu moara si capra vecinului!!!La munca si terminati cu labareala ,calea ferata e praf si voi vreti doar bani!!

      Probabil o mai sti ca are copertile rosii. Ce presupune executarea serviciului conform regulamentelor si incadrarile abaterilor in Reg. 003, probabil ca nu. Altfel nu ar vorbi.

      Când s au luat 700 de lei prima de Craciun acum doi ani.?Vorbești prostii ești habarnist.

    Ce se întâmplă dacă se supăra personalul de execuție de la CFR sa și nu lucrează zboară mecanicii de la călători cu trenu mai terminați cu amenințările și plătiți datoriile

    1. Domnilor cum s au redus trenurile dacă munca uni salariat este aceeaș? Pană acum majoritatea trenurilor aveau cate 2,3 vagoane iar de cand cu pandemia la acele trenuri s au mai adăugat mai multe vagoane pentru a respecta distañtarea dintre călători.....deci de ce se diminuat nr.de zile lucrătoare cand munca este aceeaș cu salariați nu puțini ,foarte puțini și mai sant și la siguranța circulației .

      Se știe la nivel înalt de lipsa personalului .iar revizorii tehnici sant obligați să facă mai multe trenuri decat este prevăzut la siguranța circulației și pentru ce? ...pentru un salariu de 2 lei ai răspundere cat pentru o regională și ia diminuat și păștia rușine .Mergeți și uitațivă în ce condîții lucrează voi îștia care nu știți decat să tăiați pentru că altceva nu știți să faceți .

      Bine spus au anulat trenuri dar pe celelalte le-au suplimentar.Am rămas puțini volum de lucru mare bani mai puțini.Asa știe să ne protejeze angajatorul cfr călători.

      Bai nene " fara titlu"

      Se vede ca lucrezi la "cofetarie" 

      Ce intelegi dumneata ca RTV " sant obligați să facă mai multe trenuri decat este prevăzut la siguranța circulației" ?? 

      Chiar asa multe trenuri de marfa au de revizuit de nu pot face fata ?? 

      Infrastructura feroviara este praf, deci asta trebuie sa încasați și voi

      Gogule ai mare dreptate

      Daca deraiaza un vagon de marfa te apuca AFER, AGIFER la piulita si splint la vagon 

      Dar .....

      Linia .... 

    BASESCU LA PUSCARIE CA A DIVIZAT SI DISTRUS CFR

    1. Dreptate mare ai...

      Aveți dreptate!

    Cum dracu un țigan lider de sindicat.... ne merităm soarta !!!!

    Așa-i cand ajung conductorii de bilete mari specialiști, eu zic ca SNTFC să-si plătească fatoriile la CNCF si să-si vada de saracia lor, noi chiar daca nu avem trenurile de calatori pe linie nu înseamnă ca facem plajă la serviciu iar banii pe care ii câștigăm nu sunt subventii de la stat.

    Faceți dracu curâtenie în podul gări de nord mai exact în Regională acolo ie Buboiu 30 intrun birou.

    Domnilor colegi, când mai comentați, am rugămintea sa mai cuplați și creierul (că tot vorbim de CF).

    Salariile nu vi le luați sau îi luați cu întârziere, se datorează incompetentei celor care conduc Societățile CF și a celor care vremelnic au puterea politică (politizarea funcțiilor CF).  

    1. S-a ajuns la ce s-a dorit...divizare, cearta, etc...pentru ce? Ca un grup de gunoaie umane, de la sefi de Divizii pana la Directori si personaje ciudate de la minister care sunt pusi in posturi de partide si fac rocada odata cu schimbarile guvernelor sa poata sa faca afaceri pe spinbarea astora care se cearta pentru un salar amarat, mai mic decat al femeii de servici de la o institutie respectabila...Ar trebui sa va fie rusine ca aruncati pisica de la unul la altul, mai bine aratati cu degetul unde e problema...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb