Atribuţiile Băncii Naţionale a României (BNR) de aprobare a conducătorilor instituţiilor de credit din ţara noastră ar urma să fie extinse pentru a include şi directorii departamentelor juridice, potrivit unui proiect de regulament al Băncii Centrale.
Documentul prevede ca sintagma "persoane cu funcţie de conducere de nivel mediu a unor activităţi de importanţă deosebită" să le desemneze şi pe cele care sunt nominalizate să conducă structurile juridice, pe lângă cele responsabile pentru activităţile de administrare şi control al riscurilor, audit intern, conformitate, trezorerie, creditare, precum şi activitatea juridică.
De asemenea, persoanele care au primit aprobarea BNR să exercite funcţii de conducere de nivel mediu şi cărora le sunt atribuite responsabilităţi noi vor trebui să solicite acceptul Băncii Centrale doar în cazul în care activităţile vizate pot expune instituţia de credit unor riscuri semnificative, conform proiectului.
Înlocuirea persoanelor aprobate de BNR necesită, şi ea, acceptul Băncii Centrale, la fel ca şi numirile în posturi nou create aferente funcţiilor de conducere a activităţilor de importanţă deosebită.
Băncile vor trebui să trimită Direcţiei de Supraveghere din BNR solicitările de aprobare pentru directorii de nivel mediu aflaţi în funcţie, în termen de maximum trei luni de la data intrării în vigoare a regulamentului, se precizează în document.
Directorii juridici ar urma, astfel, să facă şi ei cunoştinţă cu strictul proces de evaluare al şefului Supravegherii din BNR, Nicolae Cinteză, care a respins, de-a lungul timpului, inclusiv candidaţi pentru funcţiile de directori generali ai unor bănci.
Conducătorii departamentelor juridice din instituţiile de credit au căpătat mai multă vizibilitate, în ultimii ani, pe fondul proceselor acestora cu clienţii, pe tema clauzelor abuzive, dar şi a discuţiilor pe baza vechii Legi a Insolvenţei, despre care băncile reclamau că ar favoriza debitorii.
1. Sa ne facem ca lucram .
(mesaj trimis de Gigi în data de 02.06.2014, 13:17)
Asa , baieti ! Dati tare cu reglementarile pana trecem la euro ca dupa aia , la ghereta care va ramane din BNR , n-o sa mai aiba cine sta nici paznic . Mai bine vedeti de platile externe din exporturi pe care le intarziati cu saptamanile si asa fugariti banii din tara pe la alte banci de afara si omorati firmele pe care le mai si taxati indirect ( impozite care nu figureaza in codul fiscal ) la schimbul valutar .