PROIECT LEGISLATIV Camera Deputaţilor şi antiromânismul incriminat de Diana Şoşoacă

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Politică / 17 noiembrie 2021

Diana Şoşoacă

Diana Şoşoacă

Un proiect de lege iniţiat de senatoarea independentă Diana Şoşoacă, care prevede pedepsirea "antiromânismului" cu închisoare până la 10 ani, intră în dezbaterea comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor, după ce în 8 septembrie a fost respins de Senat, prima cameră sesizată. Conform iniţiativei de act normativ, fapta unei persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine antiromâneşti constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. De asemenea, distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, prin orice mijloace, de ştiri şi informaţii, materiale antiromaneşti constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

Prin proiectul legislativ sunt incriminate şi confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri antiromâneşti, care se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Totodată, "constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antiromânesc, precum şi aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup".

"Antiromânismul declarativ e un prim simptom al unor posibile evoluţii politice îngrijorătoare. În forma sa activă, acută, favorizată de un context propice, antiromânismul se va concretiza previzibil în acţiuni agresive, îndreptate contra ordinii constituţionale şi a siguranţei naţinale. (...) Prezenta iniţiativă legislativă se impune a fi adoptată având în vedere discriminările şi jignirile la care sunt supuşi românii atât în străinătate, cât şi pe plan naţional, atât de către străinii care ne vizitează, cât, mai ales, de minorităţi sau chiar de către românii lipsiţi de orice normă de civilizaţie şi respect la adresa României şi a cetăţenilor români", afirmă Diana Şoşoacă în expunerea de motive a proiectului înregistrat cu nr. L408/2021.

Îngrijorător este faptul că, la articolul 2 din proiect se arată: "Prin organizaţie cu caracter antiromânesc se înţelege orice grup format din 3 sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor antiromâneşti. În această categorie pot fi incluse organizaţiile cu sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte persoane juridice care intră sub incidenţa prezentei legi".

Practic, dacă un astfel de act normativ ar fi adoptat, întreaga societate civilă şi politică, precum şi tot mediul de afaceri ar putea fi tras la răspundere pentru manifestările antiromâneşti. Nu mai vorbim despre Partidul Civic Maghiar, Partidul Popular Maghiar din Transilvania sau despre UDMR, care conform textului întocmit de Diana Şoşoacă s-ar încadra perfect la partide politice cu caracter antiromânesc.

Proiectul respins de Senat a fost înaintat în 15 noiembrie Camerei Deputaţilor, for decizional, care l-a înaintat spre avizare Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă şi Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, şi spre raport Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Termenul pentru depunerea amendamentelor este 24 noiembrie, iar raportul pentru acest proiect legislativ trebuie întocmit până în 7 decembrie 2021, dată după care actul normativ ar trebui supus dezbaterii şi votului în plenul Camerei Deputaţilor.

Nu este pentru prima dată când un astfel de proiect legislativ este depus în Parlament. În 2018 mai mulţi deputaţi de la PMP, PNL, PSD şi USR au semnat pentru o lege pentru pedepsirea "antiromânismului". Ulterior, deputaţii USR, Cristian Seidler şi Bogdan Rodeanu şi-au retras semnătura. Proiectul de act normativ a fost respins de Senat şi se află, înregistrat sub numărul 706/14.11.2018, la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Asemenea iniţiative nu fac decât să readucă în actualitate o dispoziţie din Codul Penal adoptat în 1968, care incrimina drept infracţiune defăimarea, dar limitele pedepsei erau mult mai reduse comparativ cu cele de acum. Conform textului articolului 236 indice 1 din fostul Cod Penal, manifestările publice săvârşite cu intenţia de a defăima ţara sau naţiunea română se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Mai mult, în punctul de vedere al Guvernului în care se solicită respingerea proiectului iniţiat de Şoşoacă se arată că toate comportamentele vizate de iniţiativa legislativă analizată sunt deja incriminate prin art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare (Incitarea la ură sau discriminare) care prevede că ,,Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă". Guvernul mai arată că art. 77 lit.h) din Legea nr. 286/2009 reglementează circumstanţa agravantă generală a săvârşirii infracţiunii pentru motive legate de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de acelaşi fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte, circumstanţă care se va aplica ori de câte ori a fost săvârşită o infracţiune motivată de ură în legătură cu naţionalitatea ori etnia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb