PROIECT MINISTERUL FINANŢELOR:  Solicitările pentru facilităţi fiscale pot fi depuse până la 16 decembrie

M.I.A.
Miscellanea / 19 septembrie 2019

Solicitările pentru facilităţi fiscale pot fi depuse până la 16 decembrie

Ministerul Finanţelor a anunţat, joi, că a elaborat procedura pentru anularea restanţelor accesorii aferente obligaţiilor bugetare datorate la 31 decembrie, iar contribuabilii vor putea solicita facilităţile fiscale până în 16 decembrie, potrivit unui proiect de ordin de ministru publicat pe site-ul instituţiei.

Notificarea privind intenţia de accesare a facilităţii fiscale şi cererea de acordare a facilităţii fiscale se pot depune inclusiv prin aplicaţia online "Spaţiul privat virtual", potrivit ministerului. Pot solicita anularea accesoriilor persoanele juridice care, la 31 decembrie inclusiv, au obligaţii bugetare principale restante administrate de ANAF mai mici de un milion lei.

"Beneficiază de aceste facilităţi fiscale persoanele fizice sau entităţile fără personalitate juridică, unităţile administrativ-teritoriale sau subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţiile publice, indiferent de cuantumul obligaţiilor bugetare principale restante administrate de ANAF înregistrat la 31 decembrie 2018 inclusi", se arată în comunicat.

În această categorie sunt incluşi şi debitorii declaraţi insolvabili, persoanele cărora li s-a stabilit răspunderea pentru obligaţiile bugetare aferente perioadei anterioare datei de 31 decembrie inclusiv, indiferent de data emiterii deciziei de atragere a răspunderii sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de atragere a răspunderii.

"De asemenea, sunt incluşi debitorii aflaţi în procedura insolvenţei, ori aflaţi în dizolvare, debitorii care la 31 decembrie 2018 inclusiv, înregistrează doar obligaţii de plată accesorii nestinse aferente obligaţiilor bugetare principale stinse până la această dată, iar accesoriile nu au fost stinse până la 8 august 2019 şi debitorii cărora li s-au comunicat decizii de impunere aferente unor obligaţii bugetare principale scadente până la 31 decembrie 2018 inclusiv, ca urmare a unei inspecţii fiscale în derulare la data de 8 august 2019, indiferent de cuantumul obligaţiilor bugetare principale şi de data comunicării deciziei de impunere", se arată în comunicat.

ANAF emite decizia de amânare la plată a accesoriilor şi decizia de anulare a acestora pentru obligaţiile bugetare pe care le administreză dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute. Similar, dacă prin hotărâre a consiliilor locale se stabileşte acordarea acestor facilităţi fiscale, precum şi procedura aplicabilă, direcţiile de impozite şi taxe locale din cadrul primăriilor emit decizii de amânare la plată a accesoriilor şi de anulare a acestora pentru obligaţiile bugetare pe care le administreză, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb