Proiect prin care peste 200 de pacienţi cu tuberculoză ar urma să fie trataţi în ambulatoriu

F.D.
Miscellanea / 27 decembrie 2019

Proiect prin care peste 200 de pacienţi cu tuberculoză ar urma să fie trataţi în ambulatoriu

Peste 200 de pacienţi cu tuberculoză ar urma să beneficieze de un proiect-pilot al Ministerului Sănătăţii aflat în dezbatere publică, prin intermediul căruia să fie trataţi în ambulatoriu, în dispensarele din Sectoarele 4, 5 şi 6 ale Institutului "Marius Nasta". Proiectul ar urma să înceapă în luna ianuarie, în contextul în care România rămâne ţare cu cea mai ridicată rată anuală de notificare a cazurilor de tuberculoză din UE şi contribuie anual cu circa 20% din cazurile totale înregistrate la nivelul UE. Tuberculoza se tratează prin spitalizare de lungă durată, în condiţiile în care există peste o sută de dispensare de pneumoftiziologie care ar putea prelua o parte din aceste cazuri, potrivit News.ro.

Proiectul-pilot publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii pentru transparenţa decizională urmează să se desfăşoare în perioada ianuarie-decembrie 2020.

În acesta pot fi înscrişi cel puţin 200 de pacienţi din Capitală, având în vedere că în Institutul Naţional de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" se internează, în fiecare an, aproximativ 1.200 de pacienţi cu tuberculoză, BK negativă, dintre care aproximativ 500 sunt din zona Bucureştiului.

Astfel, pacienţii care se prezintă în dispensarele TB din Sectoarele 4, 5 şi 6 din Bucureşti sunt examinaţi clinic şi radiologic, iar pe baza rezultatelor (leziuni sugestive de TB) şi a examenului microbiologic al sputei (microscopie), un pacient este fie caz infirmat, fie este declarat bolnav TB.

În cazul în care pacientul este declarat bolnav TB, i se va recolta sputa pentru testare GeneXpert. Dacă la testarea GeneXpert rezultatul arată TB sensibilă, el va fi inclus in pilot şi se va iniţia tratamentul în dispensar.

Pentru a fi inclus în pilot, un pacient trebuie să aibă peste 18 ani, să fie rezident în sectoarele 4,5 şi 6 din Bucureşti, să fie diagnosticat drept un caz TB pulmonară cu microscopie negativă la examenul bacteriologic, indiferent de rezultatul testului GeneXpert, sau un caz TB extrapulmonară şi să nu aibă criterii de spitalizare.

Pacientul inclus in pilot va începe tratamentul antituberculos printr-unul din dispensarele TB ale sectoarelor 4, 5 sau 6 ale Institutului "Marius Nasta". În caz contrar, adică dacă pacientul are criterii de spitalizare şi/sau reprezintă o urgenţă medicală va fi indrumat pentru internare în spital.

Includerea pacienţilor în programul pilot va începe în luna ianuarie 2020 şi va dura până la sfârşitul proiectului pilot. Se estimează ca în primele 6 luni de înrolare să se atingă un număr de 200 pacienţi bolnavi TB care vor efectua tratamentul exclusiv în ambulator.

Decizia privind extinderea pilotului la alte categorii de pacienţi va fi luată după cel puţin 3 luni de desfăşurare a programului pilot. După încheierea pilotului se va evalua extinderea modelului de îngrijire în ambulatoriu şi la alte judeţe.

Buget estimativ al proiectului este de 30 de milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb