Protecţia Consumatorilor a amendat cu peste 1 milion de lei operatori economici din Complexul Comercial Dragonul Roşu

R.S.
Miscellanea / 9 septembrie 2024

Protecţia Consumatorilor a amendat cu peste 1 milion de lei operatori economici din Complexul Comercial Dragonul Roşu

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a desfăşurat, pe 9.09.2024, o amplă acţiune de control în Complexul Comercial Dragonul Roşu din Capitală, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei în vigoare, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Potrivit comunicatului, au fost controlaţi 107 operatori economici care îşi desfăşoară activitatea în acest complex, fiind vizate, în mod deosebit, standurile care comercializau rechizite şi jucării.

Verificările sunt încă în desfpşurare, până în acest moment, comisarii CRPC Bucureşti-Ilfov aplicând următoarele sancţiuni:

amenzi contravenţionale în valoare de peste 1 milion lei

3 avertismente

oprirea temporară a comercializării pentru circa 585.000 produse cu deficienţe de etichetare

oprirea definitivă de la comercializare a peste 11.000 produse neconforme, în valoare de aproximativ 236.000 lei.

Au fost sigilate peste 6.700 de produse de către echipele CRPC Bucureşti-Ilfov şi de către reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE), care au participat la acţiunile de control, printre produsele sigilate existând unele susceptibile a fi contrafăcute (copii ale unor mărci celebre), vânzarea acestora reprezentând infracţiune.

"Am subliniat, în repetate rânduri, că achiziţionarea produselor trebuie să se facă doar din locuri autorizate, să se urmărească etichetarea şi elementele de identificare ale acestora, astfel încât să nu se comercializeze produse care să pună în pericol sănătatea sau viaţa consumatorilor şi recomand, în mod special părinţilor, să nu neglijeze aceste aspecte" - Sebastian Hotca, preşedinte interimar al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Cele mai frecvente abateri de la legislaţia în vigoare au fost:

comercializarea unor produse nealimentare care puteau pune în pericol viaţa şi siguranţa consumatorilor, inclusiv jucării care imită produsele alimentare

comercializarea unor produse nealimentare fără a avea menţionate pe etichetă:

datele de identificare ale importatorului

informaţiile şi instrucţiunile traduse în limba română

fără elemente de identificare ale produsului

fără marcajul CE

comercializarea unor produse nealimentare susceptibile a fi contrafăcute

lipsa autorizaţiilor necesare desfăşurării activităţii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. amenzi cat incape, amenzi si dosare penale

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb