Proteste Blockupy la sediul BCE

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 31 mai 2013

Proteste Blockupy la sediul BCE

Peste 30.000 de demonstranţi vor manifesta începând de astăzi, timp de patru zile, în Frankfurt, capitala financiară a Germaniei şi sediul Băncii Centrale Europene (BCE), împotriva modului în care ges-tionează liderii europeni criza datoriilor suverane.

Activiştii şi-au stabilit tabăra în partea de vest a oraşului, iar ieri aşteptau sosirea participanţilor din întreaga ţară şi din străinătate, în conformitate cu cele anunţate de Blockupy - un grup internaţional care organizează blocade. Cea mai mare acţiune este programată pentru astăzi, demonstranţii având în plan să "deranjeze vizibil activitatea obişnuită a BCE, precum şi alţi actori ai regimului crizei", potrivit Blockupy.

Ani Diesselmann, purtător de cuvânt al Blockupy Frankfurt, a declarat: "BCE este cel mai evident simbol al crizei. Toţi participanţii la manifestaţii sunt împotriva troicii (n.r. creditorii internaţionali) şi a regimului nedemocratic care administrează criza într-un mod care nu priveşte poporul, ci profitul".

BCE nu îşi va modifica programul din cauza protestelor, însă va lua măsuri de siguranţă a personalului, conform reprezentanţilor băncii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb