Provident Financial România, lider internaţional în furnizarea de credite de consum, a inaugurat marţi sucursala sa din Galaţi. Locuitorii oraşului Galaţi au astfel acces la un nou sistem de finanţare: creditul la domiciliu.
Este vorba despre împrumuturi în numerar, de valoare mică, pe termen scurt şi fără garanţii. Creditele sunt acordate la domiciliul clientului, în termen de 48 de ore, de către reprezentanţii companiei care vizitează apoi clientul în fiecare săptămană pentru a încasa ratele şi, dacă sunt solicitaţi, pentru a acorda noi credite.
Stephen Rice, Director General al Provident Financial Romania, a declarat: "Suntem foarte bucuroşi să putem extinde serviciile Provident şi în municipiul Galaţi. Evenimentul de astăzi reprezintă dovada succesului de care se bucură în România acest sistem de finanţare simplu, rapid şi transparent. Ne propunem să extindem beneficiile creditului către anumite segmente de piaţă adesea trecute cu vederea de alte instituţii financiare, venind astfel în întâmpinarea nevoilor oamenilor cu venituri moderate."
Clienţii pot împrumuta iniţial de la 400 la 1000 de lei pe o perioadă de până la 39 de săptămâni. Clienţii existenţi pot solicita împrumuturi mai mari, de până la 2.000 de lei, cu o perioadă maximă de rambursare de 52 de săptămâni. Costul total pentru împrumut este stabilit printr-un contract de credit foarte transparent şi nu există comisioane sau taxe ascunse. Pentru a solicita un astfel de împrumut, cei interesaţi pot să sune la Departamentul de Relaţii cu Clienţii la numărul de telefon 989 (apel cu tarif normal). Serviciile companiei britanice sunt disponibile în acest moment în Bucureşti, Galaţi, Braşov, Brăila, Ploieşti, Piteşti, Giurgiu, Târgovişte, Buzău şi Urziceni.
Împrumutul la domiciliu, un concept nou în România, se bazează pe un model de afaceri testat, utilizat de Provident Financial în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea. "Suntem convinşi că împrumutul la domiciliu va răspunde nevoilor locuitorilor din Galaţi privind gestionarea bugetului familial. Toţi reprezentanţii companiei noastre sunt deschişi, flexibili şi gata oricând să ofere sfaturi financiare competente celor care apelează la serviciile noastre", a adăugat Stephen Rice.
Provident Financial şi-a început activitatea în România la începutul anului 2006, cu o operaţiune-pilot în Bucureşti, susţinută de o investiţie importantă de capital şi know-how. Cu o tradiţie de peste 125 de ani, grupul britanic Provident Financial are peste patru milioane de clienţi în întreaga lume. În ultima decadă, Provident Financial a pus bazele unor afaceri de succes în ţări din Europa Centrală, în Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, precum şi în Mexic. Din 1962, compania este cotată la Bursa de Valori din Londra.