Compania de credite de consum Provident Financial România a deschis sucursala din municipiul Iaşi, în cadrul unui eveniment la care au participat Excelenţa Sa domnul Robin Barnett, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii în România, şi primarul municipiului Iaşi, domnul Gheorghe Nichita.
"Am lansat operaţiunile în Iaşi în martie 2008, iar evenimentul de astăzi reprezintă dovada succesului de care se bucură împrumutul la domiciliu în acest oraş, unde avem deja aproape 1.000 de clienţi. În prezent avem peste 60 de angajaţi şi reprezentanţi în Iaşi şi ne aşteptăm ca acest număr să depăşească 100 până la sfârşitul anului", a declarat Dragoş Marinescu, director în cadrul companiei.
La rândul său, domnul Robin Barnett, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii în România, a subliniat că "extinderea Provident Financial în cele mai importante oraşe ale României este un semn al maturităţii economiei româneşti şi al încrederii investitorilor britanici în România în general - peste 3200 de companii britanice sunt deja active aici - şi în regiunea Nord-Est în special. Am convingerea că şi alte companii britanice vor urma exemplul Provident Financial şi se vor implica în mediul economic ieşean."
Provident Financial România este specializată în acordarea de împrumuturi de valoare mică, pe termen scurt, direct la domiciliul clientului. Creditele sunt acordate fără giranţi în maximum 48 de ore de către reprezentanţii companiei, care vizitează apoi clientul în fiecare săptămână pentru a încasa ratele şi, dacă sunt solicitaţi, pentru a acorda noi împrumuturi. Serviciile Provident sunt disponibile în prezent în cele mai importante oraşe din ţară, acoperind peste 70% din populaţia urbană a ţării.
Clienţii pot împrumuta iniţial între 400 la 2.000 de lei pe o perioadă de până la 39 de săptămâni. Clienţii existenţi, care au dovedit că au capacitate de plată, pot solicita împrumuturi mai mari, de până la 3.000 de lei, cu o perioadă maximă de rambursare de 52 de săptămâni. Costul total pentru împrumut este stabilit printr-un contract de credit foarte transparent şi nu există comisioane sau taxe ascunse.
Împrumutul la domiciliu se adresează oamenilor care apreciază acest sistem de finanţare simplu, rapid şi transparent, venind de asemenea în întâmpinarea nevoilor oamenilor cu venituri moderate, adesea trecuţi cu vederea de alte instituţii financiare.
Despre Provident Financial România
Provident Financial Romania este parte a grupului britanic International Personal Finance, lider în furnizarea de credite de consum. International Personal Finance are peste 5.000 de angajaţi care lucrează împreună cu aproximativ 28.000 de reprezentanţi în şapte ţări pe două continente. Împrumutul la domiciliu se bazează pe un model de afaceri testat, fundamentat pe o experienţă de peste 125 de ani în Marea Britanie.
1. fără titlu
(mesaj trimis de petrila alina ecaterina în data de 07.10.2008, 14:33)
ma intereseaza daca pot imprumuta o suma de bani de la d-voastra?pentru ca in urma cu 2 ani am facut un imprumut la bcr,apoi am lichidat creditul intr adevar am avut intirzieri pentru ca am fost plecata din tara si sunt in baza de riscuri .astept raspus
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.01.2009, 13:14)
poti face un astfel de imprumut