PSD: cel bun, cel rău şi cel urît

Reality show-ul a mai făcut un pas în cucerirea pieţei din România: după milionarii cu o brumă de cultură generală, după seches-traţii de bună voie, filmaţi 24/7 spă-lîn-du-se pe dinţi, între două partide de sex, sau chiar în timpul lor, după spectacolele regăsirii inexplicabile, chiar în faţa ca-me-relor de luat vederi, dintre fii pier-duţi şi mamele îmbătrînite-n aşteptare, după operaţiile de înfrumuseţare care fac din cenuşărese fete frumoase de împărat, ca să se minuneze toată lumea, în direct, a venit şi rîndul congreselor politice: filmate cu 50 de camere, ca să nu se piardă nimic, niciun bileţel scris pe sub masă, niciun zîmbet, niciun rictus, niciun gest al fiecăruia dintre cei adunaţi pentru a alege conducerea partidului. Rezultatul a fost pe măsura eforturilor. Amici care-mi întorceau spatele şi traversau pe trotuarul celălalt doar dacă pomeneam de PSD, într-o discuţie fără miză, mi-au povestit cu entuziasm şi detalii microscopice cum s-a scris istoria mazilirii lui Geoană şi a ungerii cu mir politic a lui Ponta.

Pe scurt, PSD a învins! Cum, care PSD? Cel bun! În sfîrşit, tranziţia s-a încheiat; marea predare de ştafetă a avut loc. Generaţia octogenară s-a retras de pe puntea de comandă; generaţia de tranziţie, sexagenară, rămasă fără combustibil, s-a predat. A venit rîndul generaţiei lupilor tineri, eliberată de complexele care-i încătuşau energiile. Pe scurt, viitorul are în sfîrşit un nume în PSD: Victor Ponta. În plus, viitorul nu mai este trimis la grădiniţă, ca pe vremea lui Năstase, ci s-a aşezat la pupitrul de comandă. Şi, ce altceva mai important şi mai semnificativ de făcut, ca prim gest politic, decît alegerea biroului noului lider al social-democraţiei dîmboviţene? Cu o mînă sigură, de procuror care taie în carne vie, omul viitorului a aruncat zarurile, după ce şi-a udat picioarele în apele Rubiconului: biroul nu va fi în camera cu aer îmbîcsit de Geoană, ci acolo unde Micul Titulescu a fost mîngîiat pe creştet de primele raze de soare ale viitoarei sale cariere, adică în biroul lui Năstase. Dimensiunea epică a alegerii nu este întrecută decît de încărcătura de simbolism şi predes-tinare! În varianta bună, pentru PSD, viitorul nu poate fi decît unul: revenirea la puterea electorală care, pe vremea patriarhilor, scotea din urne majorităţi de 80% sau, dacă nu, măcar 66%, ca pe vremea titanilor. După alegerea biroului, celelalte măsuri ale noului lider, care vor ancora din nou nava partidului în portul sigur al guvernării, vor veni aproape de la sine. Nu e nevoie nici de prea multă gîndire şi nici de cine ştie ce experienţă. Camere de luat vederi şi microfoane să fie prin preajmă!

Ce s-a ales, însă, de PSD-ul cel rău? Ei, bine, nu a prea avut de ales! O parte s-a retras cu coada între picioare din rîndurile partidului, chiar în seara congresului, live, desigur, sedus de cîntecul sirenelor independente, dresate la menajeria din Dealul Cotrocenilor. Întotdeauna, însă, trădătorii sunt în minoritate şi, mai ales, pot fi cu uşurinţă înlocuiţi de oamenii de nădejde care stau în curtea PSD-ului, dar nu au loc să intre în sediu, tocmai din cauza celor care acum s-au dus spre alte zări. Politice, desigur. Cealaltă parte rea, din PSD, nu a avut încotro şi s-a retras prin scorburile domeniilor baronale, în adăposturi din timp amenajate şi garnisite cu rezerve de hrană şi afaceri pentru perioada de hibernare. Singura lor grijă este să nu se extindă cumva campania de curăţire din partid, dincolo de biroul preşedintelui! Pericolul nu a fost însă niciodată prea mare; doar exagerat de presă! În sfîrşit, ultima parte rea din PSD fie se va reconverti, închinîndu-se de mîine la doctrina social-democrată predicată de noul lider spiritual al partidului, fie va rămîne suficient de tare pe poziţii, dar va oferi o alianţă, fără de care, toată lumea ştie, Victor Ponta, ca şi predecesorul său, de altfel, au autoritatea limitată doar la perimetrul, relativ redus, al camerei pe care o ocupă în sediul partidului, cu o mică extensie, limitată şi ea, însă, spre biroul secretarelor.

Ceea ce nu s-a văzut în ochiul camerelor de luat vederi este PSD-ul cel urît. Cel care, după fiecare năpîrlire, renaşte identic cu sine însuşi, indiferent cine stă la biroul cu plăcuţa pe care scrie Preşedinte şi indiferent în care încăpere din sediu s-ar afla acesta; PSD-ul paralel cu obiectivele şi doctrina social-democrată, cum sunt dreptele din geometria lui Euclid, care nu vor să se întîlnească niciodată; dezarticulat şi segmentat de famigliile baronilor locali; cu gîndul la guvernare ca fata cea leneşă a babei la sipetele cele pline cu bogăţii din podul Sfintei Vineri, căreia, însă, nu ştie nici a-i face de mîncare, nici a-i îngriji ograda şi lighioanele.

Ca să fiu scurt, cum îi place lui Caţavencu, şi dacă vreţi opinia mea, vorba lui Farfuridi, iată opinia mea: eu cred că au dreptate cei care spun că PSD-ul, în sfîrşit, se pregăteşte pentru viitor. Un viitor electoral de maxim 12-15%, în care cuvîntul "guvernare" va fi rostit, din generaţie în generaţie, doar ca o amintire a unui trecut care nu trebuie şi nici nu mai poate fi reînviat, în viitor.