PTM IAŞI: Căpitanul Florin Pandelea, reţinut pentru trafic de influenţă

A.C.
Anticorupţie / 6 aprilie 2017

Căpitanul Florin Pandelea, reţinut pentru trafic de influenţă

Procurori militari din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar (PTM) Iaşi au dispus, la data de 4 aprilie 2017, punerea în mişcare şi reţinerea inculpatului militar căpitanul Florin Pandelea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, potrivit unui comunicat oficial remis Redacţiei.

De asemenea, procurorii îi amintesc în dosar şi pe plutonierul Constantin Mihaiu, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de trafic de influenţă, Iulian Valerică Vizitiu , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, precum şi a inculpatului Valerică Vizitiu, pentru complicitate şi instigare la săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În cursul zilei de ieri, 5 aprilie 2017, inculpaţii au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava, care a dispus măsura arestului la domiciliu faţă de inculpatul Pandelea Florin şi măsura controlului judiciar faţă de ceilalţi trei inculpaţi, măsuri contestate de procurorii militari.

PTM Iaşi a transmis: "În intervalul martie - aprilie 2016, inculpatul militar Pandelea Florin a pretins de la denunţătorul T.R.N. suma de 1000 de euro şi primit 2230 lei (echivalentul a 500 de euro) în contul cardului de salariu pentru a efectua intervenţii în vederea încadrării unei persoane ca militar profesionist la o unitate de poliţie militară de pe raza judeţelor Bistriţa sau Suceava. Ulterior, inculpatul a pretins şi primit de la aceeaşi persoană şi suma de 400 lei pentru intervenţii vizând facilitarea vizitei medicale efectuate la Spitalul Militar Iaşi în luna aprilie 2016".

Totodată, în luna septembrie 2016, inculpatul Pandelea Florin a pretins de la inculpatul Vizitiu Iulian Valerică bani şi foloase materiale pentru a exercita intervenţii pe parcursul procedurilor de înscriere şi evaluare în vederea încadrării acestuia ca militar profesionist.

De asemenea, inculpatul Vizitiu Iulian Valerică a oferit, în cursul lunii decembrie 2016, sume de bani şi inculpatului Mihaiu Constantin (subofiţer) pentru a realiza intervenţii în vederea încadrării sale ca soldat gradat profesionist şi, ulterior, pentru ca acesta să intervină în vederea obţinerii unei repartiţii, conform opţiunilor făcute la înscriere, ceea ce subofiţerul a acceptat, implicându-se în efectuarea acestor intervenţii.

Potrivit procurorilor, în ceea ce priveşte activitatea infracţională a inculpatului Vizitiu Valerică, tatăl inculpatului Vizitiu Iulian Valerică, din probatoriul administrat a reieşit că, luând cunoştinţă în cursul lunii septembrie 2016 de banii pretinşi de Pandelea Florin pentru a-şi trafica influenţa, a făcut o contraofertă condiţionată de implicarea unei rude a unui militar, care a fost prezentată de Vizitiu Iulian Valerică militarului Pandelea Florin.

PTM mai transmite: "Totodată, inculpatul Vizitiu Valerică l-a consiliat pe fiul său cum să procedeze în predarea banilor către inculpatul Pandelea Florin şi l-a determinat să ofere inculpatului Mihaiu Constantin o sumă de bani în vederea efectuării unor intervenţii pentru obţinerea unei repartiţii corespunzătoare".

Pe data de 4 aprilie 2017, în baza încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava, sub coordonarea a trei procurori militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, au fost efectuate cinci percheziţii domiciliare pe raza judeţului Suceava de către lucrători din cadrul DGA, SJA Suceava, cu sprijinul jandarmilor din cadrul UJ Suceava, conform sursei citate.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb