Puternicul grup european "Eureko" preia 78% din "Interamerican România"

Oana Scîntee
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 ianuarie 2004

Societatea se va concentra pe sectorul de asigurări de sănătate

Capitalul social va fi majorat cu 3 milioane de euro

Unul dintre cele mai mari grupuri financiare europene "Eureko" a devenit acţionar direct al companiei "In-teramerican Ro-mânia", prin preluarea pachetului majoritar de acţiuni (78,81%) de la societatea elenă "Interamerican Hellenic Life".

"Interamerican România" este membră a grupului "Eureko" încă din 2001, an în care compania mamă - "Interamerican Hellenic" - a fost preluată de "Eureko" pentru două miliarde de dolari. Acum însă reprezentanţii "Eureko" vor să deţină în mod direct conducerea filialei din România, cesiunea de acţiuni urmînd să fie adusă la cunoştinţa acţionarilor în cadrul Adunării Extraordinare care va avea loc peste două săptămîni.

"Preluarea pachetului majoritar de acţiuni de către compania < Eureko > face parte din strategia grupului care se axează pe deţinerea directă de participaţii în companii de asigurări din Eu-ropa Centrală şi de Est, în ţări precum Polonia, Slovacia sau Bulgaria", ne-a declarat Emilia Bunea, directorul financiar al "Interamerican România".

Noua structură a acţionariatului "Interamerican România" va fi: Grupul "Eureko" - 78,81%, BERD - 20% din capital, restul acţiunilor fiind deţinute de "Publiter" (1,19%), SCA Publiter (0,121%) şi UCECOM (0,1%). Conducerea "Interamerican România" intenţionează, totodată, să majoreze capitalul social cu încă trei milioane de euro, sumă ce va creşte capitalizarea societăţii de asigurare la aproximativ 290 miliarde lei. Aportul de numerar va contribui, conform directorului financiar, la lansarea produselor de asigurări de sănătate ce vor fi disponibile publicului în vara acestui an. Pentru "Interamerican România", 2004 va fi un an hotărîtor, avînd în vedere că activitatea societăţii va fi strîns legată de primul spital privat din România ce urmează să fie lansat în luna februarie, spital înfiinţat tot de grupul "Eureko". "2004 va fi şi primul an în care compania va intra pe profit", spune doamna Bunea, subliniind că asigurările private de sănătate vor constitui motorul creşterii "Interamerican".

Strategia de dezvoltare a companiei pentru anul 2004 ia în considerare promovarea aces-tor produse, concomitent cu lansarea de noi produse de viaţă tradiţionale şi tip unit-linked (avînd şi o componentă investiţională). "Ne vom axa, totodată, şi pe întărirea forţei de vînzare care deja se află într-o stare de consolidare", ne-a precizat Emilia Bunea.

"Interamerican România" va încheia anul 2003 cu un volum de prime brute subscrise de 11,5 milioane euro, conform estimărilor directorului financiar.

"Interamerican România" a demarat activitatea în România în aprilie 1995 sub numele de "Arinco", o societate mixtă între grupul de companii "Interamerican" din Atena şi Uniunea Centrală a Cooperativelor Meşteşugăreşti (UCECOM), în care fiecare dintre părţi deţinea 50%. Numele companiei s-a schimbat, în 1998, în "Interamerican Insurance Company". Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare a achiziţionat în 2002 un pachet de acţiuni de 20% din acţiunile "Interamerican România" prin majorarea capitalului social cu 3,4 milioane de dolari. Compania deţine, în prezent, o reţea teritorială formată din 37 de sucursale şi are un capital social de 167,3 miliarde lei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb