După primul tur al alegerilor prezidenţiale, bursa a continuat să scadă, iar instabilitatea politică a avut un impact semnificativ asupra investiţiilor, inclusiv asupra Pilonului II de pensii, informează digi24. Într-o singură săptămână, s-au pierdut 2 miliarde de lei din banii investiţi pe bursă, ceea ce înseamnă o scădere de aproximativ 250 de lei pentru fiecare dintre cei 8,2 milioane de contribuabili.
Radu Crăciun, preşedintele Asociaţiei Pensiilor Administrate Privat, a explicat la Digi24 că că fondurile de pensii private nu investesc doar pe bursă şi aproape 60% din investiţii sunt în titluri de stat. "Însă ceea ce poate nu multă lume înţelege este faptul că şi preţurile titlurilor de stat variază de la o zi la alta, astfel încât în momentul în care, să spunem, profilul de risc al României creşte, atunci investitorii, unii dintre ei, decid să vândă titlurile de stat româneşti, ceea ce duce la scăderea preţului acestora", a explicat el. "Evoluţia fondurilor de pensii private este influenţată atât de evoluţia negativă a titlurilor de stat, prin faptul că România e percepută ca o ţară mai riscantă, dar, într-adevăr, şi prin evoluţia preţului acţiunilor. Suntem afectaţi din ambele locuri unde avem banii investiţi. În momentul de faţă, având în vedere riscul politic existent în România, pieţele financiare reacţionează negativ la aceste evoluţii", a spus economistul.
"Trebuie să înţelegem un lucru, până la urmă. Conducerea unei ţări este mai mult decât un dialog bazat pe idei frumoase. E vorba de cifre, e vorba de proiecte economice, e vorba de politici fiscale ş.a.m.d. E vorba de cifre. Or, dacă în discursul politic nu mai vedem cifre şi vedem doar emoţii, asta creează o nervozitate suplimentară în rândul investitorilor, în rândul mediului de afaceri, care, iată, se răsfrânge în în evoluţia pieţelor financiare", a explicat Crăciun. El a spus că au mai fost perioade de scădere, dar că piaţa şi-a revenit de fiecare dată. "Banii nu s-au pierdut, ci pur şi simplu valoarea activelor a scăzut, ceea ce creează premizele pentru o revenire, cu condiţia să existe un climat politic stabil în România şi care să furnizeze predictibilitate în ceea ce priveşte politicile economice şi chiar geopolitica României. Scena politică este cheie în momentul acesta", a precizat Crăciun.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Popa Daniel Gabriel din Sibiu în data de 04.12.2024, 15:52)
Economia nu trebuie să depindă de politică, ci trebuie să depindă de hărnicie și cinste.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Razvan Preda în data de 04.12.2024, 17:03)
Ce trebuie/nu trebuie in economie sunt consideratii pur teoretice....in practica, factual, lucrurile sunt mai complicate, cu mai multe planuri care se intersecteaza....
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.12.2024, 19:11)
Sa-i multumim domnului Crăciun ca a dat un email la fondurile de pensii ca sa intre la cumparare de a sarit BETul de la -3% si a inchis la +1.48%. Zile ca astea mai rar.
De-am fi avut si noi un VIX pe BVB sau macar optiunile alea, ar fi fost o treaba sa vindem ceva PUT-uri. Unii albesc de asa volatilitate iar eu albesc asteptand optiunile lui Tanase.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.12.2024, 21:14)
Dle Craciun,sincer sa va spun,nu m-am simtit deloc nervos in perioada asta,chiar relaxat