Dobânzile bancare se vor alinia politicii monetare a Băncii Naţionale a României (BNR), urmând să scadă în perioada următoare, estimează Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank. Instituţia pe care o conduce va aplica astfel de reduceri ale dobânzilor chiar de săptămâna viitoare, a declarat, ieri, domnia sa, cu prilejul unei conferinţe de presă. Totodată, Radu Gheţea a atras atenţia că acest lucru nu atrage implicit şi o creştere a cererilor de creditare. "Sunt posibile creşteri, însă acestea nu sunt influenţate doar de scăderea dobânzilor şi nu cred că vom observa schimbări radicale pe acest segment în perioada următoare", a spus şeful CEC Bank.
Instituţia de credit a înregistrat, la finele anului trecut, o creştere de aproximativ 8% pe segmentul de creditare al companiilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), a estimat Radu Gheţea.
"În timp ce în octombrie 2013 sistemul bancar înregistra un recul privind creditarea companiilor, aceasta fiind în creştere cu doar 3,38%, CEC Bank înregistra la acea vreme o urcare de 6,21%. Pentru ultima lună din an mă aştept la o creştere de circa 8%", a spus oficialul băncii. Potrivit domniei sale, banca a reinvestit în ultimii şapte ani 112 milioane de euro provenite din profitul obţinut în capitalizare. CEC a încheiat anul 2012 cu un profit brut de 33,5 milioane lei, în scădere cu 57% faţă de 2011, când profitul brut al băncii era de 78,1 milioane lei.
Deşi a afirmat că banca va încheia şi anul 2013 cu rezultate pozitive, Radu Gheţea a evitat să prezinte cifrele preliminarii privind profitul, preferând să aştepte rezultatele raportului de audit. Azi, surse guvernamentale, citate de Mediafax, au afirmat că CEC Bank a încheiat anul trecut cu un profit brut de circa 65 de milioane lei. Acest lucru ar însemna un profit net de 55-60 de milioane de lei, potrivit aceloraşi surse. Rezultatele oficiale vor fi diponibile însă abia în martie-aprilie. Fără a da cifre exacte, Radu Gheţea s-a arătat încrezător că instituţia financiară pe care o conduce se va clasa în top cinci bănci comerciale în ceea ce priveşte cota de piaţă, la sfârşitul lui 2013.
La finele lui 2012, CEC Bank ocupa poziţia a patra în clasamentul băncilor prezente în ţara noastră, după mărimea activelor, cu o cotă de 7,4% din total.