Reporter: Cum a fost anul 2017 pentru piaţa locală a fondurilor de investiţii?
Radu Hanga: Anul 2017 a fost bun, cu o evoluţie pozitivă a pieţei fondurilor de investiţii pe toate segmentele sale: fonduri deschise, închise, locale, dar şi străine vândute local.
Cu un plus de 4,4% faţă de sfârşitul anului precedent (n.r. 2016), la finalul lunii noiembrie, activele fondurilor locale au depăşit 23 de miliarde de lei, iar însumate cu cele ale fondurilor străine vândute local vorbim de mai mult de 26 de miliarde de lei, ceea ce echivalează cu un avans de 5,2%.
Fondurile străine vândute pe piaţa locală, ce reprezintă 11% din total, au înregistrat, la rândul lor, subscrieri nete importante, mai ales pe segmentul fondurilor diversificate şi al celor de acţiuni, cu o uşoară scădere la nivelul fondurilor de obligaţiuni.
Ca imagine de ansamblu, tendinţa de creştere a industriei continuă. Activele totale administrate, incluzând şi fondurile închise de investiţii, printre care SIF-urile şi Fondul Proprietatea, se situează, în prezent, la peste 45 de miliarde lei. Practic, avem o creştere de peste trei ori faţă de nivelul de la finalul anului 2012, când valoarea totală a activelor administrate era de 14,9 miliarde de lei.
Reporter: Ce evenimente au avut un impact pozitiv pentru industria fondurilor de investiţii în anul 2017 şi care au fost principalele frâne?
Radu Hanga: O influenţă pozitivă asupra industriei fondurilor de investiţii a avut-o faptul că veniturile din dobânzi asigurate de depozitele bancare s-au menţinut la un nivel scăzut. Astfel, investitorii au căutat alternative (n.r. de plasare a economiilor) mai eficiente, orientându-se inclusiv către acele tipuri de fonduri de investiţii ce oferă un randament potenţial mai ridicat, majoritatea acestora având performanţe remarcabile în ultimii ani.
De asemenea, faptul că economisirea populaţiei este în creştere a susţinut evoluţia favorabilă din ultima perioadă a industriei fondurilor de investiţii, ceea ce creează premisele pentru continuarea tendinţei de dezvoltare.
Pe de altă parte, o frână în calea creşterii pieţei o constituie menţinerea climatului de nesiguranţă şi impredictibilitate. Industria fondurilor de investiţii se bazează pe încredere, iar încrederea pe predictibilitate. De aceea, este important ca modificările legislative, inclusiv cele din domeniul fiscal, să fie gestionate cu grijă, într-un mod transparent şi nu sub presiunea timpului.
Reporter: Ce evenimente interne au influenţat piaţa de capital în 2017? Dar externe?
Radu Hanga: Dacă privim modul în care piaţa locală de capital s-a decuplat de la evoluţia ascendentă a pieţelor externe în jumătatea a doua a anului, concluzia este că influenţele sunt predominant legate de politicile noastre interne.
Percepţia legată de risc a investitorilor pe piaţa de capital din România s-a intensificat din primavăra anului 2017, pe fondul acumulării de tensiuni şi forţe contradictorii din sfera politicii economice. Ne referim, îndeosebi, la pro-ciclicitatea politicilor fiscal-bugetare şi de venituri, cu menţiunea că investiţiile publice au fost din nou sacrificate, fiind prioritare majorările de salarii şi transferurile către administraţiile locale.
Totodată, investitorii din piaţa de capital au avut în vedere şi acumularea de dezechilibre macroeconomice, reapariţia deficitelor gemene, evoluţie influentaţă de caracterul relaxat al politicii economice.
Spre exemplu, componenta structurală a deficitului bugetar s-a majorat semnificativ, deşi economia a accelerat, evoluând într-un ritm peste potenţial. Aceasta a dus la conturarea anumitor aşteptări privind posibilitatea implementării unor măsuri de ajustare fiscal-bugetară, (pentru a evita Procedura de Deficit Excesiv), pe viitor, într-o perioadă cu un ritm mai lent de creştere economică.
Totuşi, factorul care ar putea avea cel mai mare impact asupra pieţei locale de capital îl reprezintă, cu siguranţă, Pilonul II al sistemului de pensii din România (n.r. pensii private obligatorii) şi discuţiile din jurul acestuia.
Plasamentele fondurilor de pensii româneşti pe piaţa locală de capital au reprezentat, în ultimii ani, un pilon important în dezvoltarea acesteia, construind un factor decisiv pentru dinamizarea listărilor la Bursa de Valori Bucureşti din ultima perioadă ( MedLife, Digi Communications NV şi Sphera Franchise Group), iar creşterea viitoare a acestora este esenţială pentru dezvoltarea bursei şi chiar a economiei locale într-un sens mai larg.
Reporter: Ce tipuri de fonduri au fost preferate de investitori în anul 2017 ?
Radu Hanga: Investitorii au arătat mai mult curaj, asumându-şi un grad de risc mai ridicat în alegerea fondurilor către care şi-au direcţionat investiţiile. Astfel, cele mai mari subscrieri nete de la începutul anului (n.r. 2017) au fost înregistrate de fondurile diversificate, de cele cu randament absolut şi de cele de actiuni, care, însumate, au totalizat 772 de milioane de lei.
În paralel, fondurile de obligaţiuni şi cele cu capital protejat s-au confruntat cu cele mai mari ieşiri nete de bani.
În termeni relativi, în ceea ce priveşte fondurile locale, faţă de nivelul activelor anului trecut (n.r. acum doi ani), remarc, în principal, creşterile apărute la nivelul fondurilor diversificate, cu un plus de 86%, a celor de acţiuni, cu 43% şi de randament absolut cu 35%.
Reporter: Care vor fi, în opinia dumneavoastră, tendinţele industriei în 2018?
Radu Hanga: Atunci când vorbim despre premisele pentru anul 2018 trebuie să ne uităm în primul rând la contextul macroeconomic, iar din acest punct de vedere ne aşteptăm ca România să continue să aibă o creştere economică ridicată (peste 4%), axată pe creşterea consumului, şi însoţită de creşterea inflaţiei (peste 3% la sfârşitul anului 2018) şi implicit a dobânzilor.
În contextul în care creşterea economică va fi însoţită de menţinerea sub control a deficitului bugetar, mă aştept ca evoluţia pieţei de acţiuni să fie în continuare pozitivă, iar principala tendinţă a anului 2018 să rămână orientarea investitorilor către fonduri având componentă de acţiuni, în principal cele diversificate şi de acţiuni.
Fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix vor rămâne pe planul al doilea, pe măsură ce scenariile privind aprecierea ratelor de dobândă se vor materializa, cu o posibilă creştere a interesului clienţilor pentru fondurile având caracter monetar.
Reporter: România se află pe ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte industria fondurilor de investiţii, atât din punctul de vedere al valorii activelor administare, cât şi a ponderii în PIB şi a numărului de investitori raportat la populaţie. Cum credeţi că poate fi schimbată această situaţie?
Radu Hanga: Un factor important pentru creşterea nivelului de penetrare a investiţiilor în fonduri în rândul consumatorilor români îl constituie îmbunătăţirea nivelului de educaţie financiară în România, direcţie în care, deşi se fac eforturi semnificative, rezultatele se vor vedea abia în timp.
Un alt element, cel puţin la fel de important, îl constituie evoluţia veniturilor clienţilor. Ţinând cont de tendinţa de creştere pe care am văzut-o în ultimele trimestre în acest sens, mă aştept ca aceasta să se materializeze nu doar în sporirea consumului, ci şi într-un grad mai ridicat de economisire şi investire, inclusiv în fondurile de investiţii.
Dincolo de aceşti factori externi, foarte important este efortul industriei fondurilor de investiţii pentru a creşte credibilitatea şi vizibilitatea produselor noastre, un proces în care vrem să fim tot mai implicaţi, inclusiv prin intermediul Asociaţiei Administratorilor de Fonduri. Acum, suntem o industrie matură şi vrem să ne asumăm un rol tot mai important, prin mobilizarea resurselor clienţilor şi prin plasarea eficientă a acestora, contribuind astfel la dezvoltarea economiei locale.
Reporter: Vă mulţumesc!
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.01.2018, 13:15)
Sunt votant pesedist si ma astept ca statul sa "ia la purecat" nu doar bancile straine ci si fondurile de investitii atasate bancilor , precum si companiile de asigurari ce jecmanesc cetatenii rationali si onesti ai tarii noastre ! Unii inca isi mai inchipuie ca fenomene ca SAFI (aici nu vorbesc de fni) pot fi uitate asa usor ! Fondurile de investitii sunt o sfidare, Romania e vestul salbatic, un sat fara caini si doar procuratura mai poate face ordine in aceste "puroiuri" !
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.01.2018, 17:35)
Se vede ca nivelul de educaţie financiară în România lipseste