Radu Mazăre, "uluit" de condamnare

A.M.
Miscellanea / 16 mai 2018

Radu Mazăre (sursa foto: Twitter)

Radu Mazăre (sursa foto: Twitter)

Fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, condamnat astăzi de Tribunalul Constanţa la şase ani şi jumătate de închisoare pentru că a vândut la un preţ subevalut două terenuri din Mamaia, a afirmat după aflarea sentinţei că este "uluit şi consternat de sentinţa nedreaptă", informează News.ro.

El spune că nu primarul vinde terenurile, ci Consiliul Local, iar preţul terenurilor respective a fost stabilit de evaluatori profesionişti. Mazăre susţine că singura sa vină este că a fost un lider neaservit Serviciilor şi că a fost o ţintă a Poliţiei Politice din România.

"Astăzi am fost condamnat de Tribunalul Constanta la un total de 6,6 ani de puşcărie cu executare pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu. Sunt uluit şi consternat de sentinţa nedreaptă dată de judecător. Nu reuşesc să înţeleg, la prima acuzaţie, cum este posibil ca pentru aceeaşi presupusă infracţiune de abuz (vânzarea sub-evaluată a terenului aferent Cazino Mamaia) să fiu achitat de Curtea de Apel Bucureşti (sentinţa numărul S.P.148/FI/10.07.2017) şi să fiu condamnat la 4,6 ani de puşcărie de Tribunalul Constanţa (S.P.253/16.05.2018)? Repet, aceeaşi acuzaţie, acelaşi teren, însa în două dosare diferite, o instanţă mă achită în dosarul numărul 6536/2/2008 la Curtea de Apel Bucureşti şi alta mă condamnă în dosarul 2310/118/2015 la Tribunalul Constanţa", a afirmat Radu Mazăre. El a completat spunând că i se pare halucinant să aibă două sentinţe opuse tot pe aceeaşi infracţiune cu acelaşi subiect.

De asemnea, fostul edil susţine că în timpul procesului de la Constanţa toţi cei audiaţi, de la funcţionarii Primăriei, consilierii locali până la evaluatorii implicaţi în vânzarea terenurilor au spus că procedura respectivă a fost legală şi că el nu a intervenit în derularea acesteia, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb