RADU PUIU, XTB: ''Efectul Elon Musk - Venituri record pentru Tesla şi volatilitate crescută la Twitter''


Piaţa de Capital / 21 aprilie 2022

''Efectul Elon Musk - Venituri record pentru Tesla şi volatilitate crescută la Twitter''

Mediul actual de pe pieţele bursiere, determinat mai ales de factori precum conflictul din Ucraina şi restricţiile pandemice introduse în cel mai mare oraş al Chinei, Shanghai, crează un context care ar putea fi descris cel puţin drept volatil. Astfel, investitorii tind să fie destul de indecişi în ceea ce priveşte stabilirea unei direcţii în care să se poziţioneze, arată Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul casei de brokeraj pe burse internaţionale XTB România.

În acest scenariu, identificarea unor companii care să evolueze pozitiv în următoarea perioadă pare destul de dificilă.

Din acest motiv, propun să analizăm două companii care, deşi fac parte din acelaşi sector larg, cel de tehnologie, sunt destul de diferite atât din punct de vedere al interesului din jurul lor, din ultima perioadă, cât şi al domeniului de activitate. Este vorba despre platforma de social media, Twitter, şi producătorul de vehicule electrice, Tesla.

Ce mai au în comun cele două? Faptul că, Elon Musk, CEO-ul Tesla, a cumpărat un volum important de acţiuni ale Twitter, devenind astfel acţionarul majoritar şi exprimându-şi intenţia de a se implica în demersurile companiei.

Acţiunile Twitter au traversat câteva săptămâni extrem de agitate de când s-a făcut cunoscută achiziţia lui Elon Musk.

De atunci, preţul acţiunilor s-au aflat într-un "roller coaster", trecând de la creşteri puternice la scăderi de la o zi la alta, pe măsură ce apăreau noi informaţii sau doar zvonuri despre intenţiile din spatele deciziei lui Musk.

Poziţia acestuia s-a schimbat destul de rapid, ceea ce a alimentat volatilitatea din jurul companiei, dar care a şi pus-o în lumina reflectoarelor.

Iniţial, părea să intenţioneze să facă parte din Consiliul de Administraţie, dar, ulterior, a refuzat această oportunitate pentru ca mai apoi să anunţe intenţia de a achiziţiona întreaga companie pentru o sumă de aproximativ 43 de miliarde de dolari.

Această sumă presupune un preţ mediu al acţiunilor de 54,20 dolari, ceea ce ar reprezenta o primă de aproximativ 16% faţă de preţul de închidere al sesiunii de miercuri de 46,73 dolari.

Astfel, se pare că Elon Musk a început să contacteze potenţiali parteneri de finanţare de pe Wall Street în încercarea de a obţine fonduri pentru cumpărarea Twitter.

Conform unor surse din anturajul său, Musk şi consilierii săi au purtat conversaţii despre finanţarea afacerii cu mai mulţi posibili parteneri.

În timp ce Musk este cea mai bogată persoană din lume, cu o avere de aproximativ 249 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, o mare parte din aceasta este "blocată" în acţiuni Tesla.

Iar cele mai mari bănci şi firme de finanţare de pe Wall Street sunt reticente cu privire la intenţia de a-l ajuta pe Musk.

The New York Post a raportat, marţi, că Musk este pregătit să investească între 10 şi 15 miliarde de dolari din averea sa pentru a cumpăra Twitter, dar se confruntă cu dificultăţi în a convinge alţi parteneri de investiţii să finanţeze achiziţia.

Printre părţile care par dispuse să susţină iniţiativa lui Musk se numără Morgan Stanley, banca care îl consiliază pe acesta cu privire la oferta sa.

De asemenea, Apollo Global Management este interesată să ajute la finanţarea potenţialei preluări, conform unor informaţii publicate în această săptămână.

Pe de altă parte, firmele de private equity, inclusiv Blackstone, Brookfield Asset Management şi Vista Equity Partners, au exclus să se implice.

Complexitatea situaţiei nu se încheie aici.

Elon Musk a fost dat în judecată de un grup de acţionari Twitter, care susţin că fondatorul Tesla nu a dezvăluit în mod corespunzător achiziţiile de acţiuni ale companiei de social media.

Aceştia reclamă faptul că Musk a întârziat cu 10 zile depunerea formularului legal de dezvăluire a achiziţiilor de acţiuni, după ce a obţinut mai mult de 5% din acţiunile Twitter, proces care a început în ianuarie.

Deşi procesul în sine nu reprezintă o mare problemă, în situaţia în care acţionarii vor câştiga s-ar putea crea un precedent care să îi încurajeze şi pe alţii să urmeze calea legală.

Pe de altă parte, ar putea reprezenta o lovitură de imagine pentru Elon Musk, lucru care ar putea să îi afecteze credibilitatea în rândul investitorilor.

În prezent, acesta are o imagine pozitivă, iar influenţa sa, atât pe piaţa monedelor digitale, cât şi pe piaţa bursieră, a crescut.

Prin urmare, este posibil ca perioada agitată pentru Twitter să continue, atât din perspectiva planurilor de viitor ale companiei cât şi a conducerii. Din acest motiv, preţul acţiunilor Twitter ar putea rămâne destul de volatil.

Chiar dacă Tesla nu a mai fost atât de mult în centrul atenţiei în ultima perioadă, interesul a revenit recent, pe măsură ce ne apropiam de momentul prezentării rezultatelor financiare care s-a produs miercuri seară, când compania a raportat un nou record trimestrial în ceea ce priveşte vânzările şi profitul, depăşind estimările de pe Wall Street.

Tesla a obţinut un profit de 3,2 miliarde dolari, ceea ce reprezintă un câştig per acţiune de 3,2 dolari în primul trimestru, fiind o îmbunătăţire considerabilă faţă de valorile înregistrate în urmă cu un an, profituri de 438 milioane dolari şi un câştig per acţiune de 39 de cenţi.

Veniturile au crescut cu 81%, de la 10,39 miliarde de dolari în urmă cu un an la 18,6 miliarde de dolari, datorită preţurilor medii mai mari ale maşinilor şi creşterii vânzărilor de vehicule.

Cu cele două fabrici noi din Berlin. Germania, şi Austin, Texas, compania pare bine poziţionată pentru a compensa capacitatea de producţie redusă din Asia, ca urmare a restricţiilor impuse în Shanghai.

Scenariul în care Tesla surprinde nu este o noutate, dar modul în care compania a gestionat presiunile inflaţioniste şi problemele cu lanţurile de aprovizionare a fost impresionant.

În plus, trebuie să subliniem că marjele brute auto au crescut la aproape 33%, din jurul nivelului de 27% de anul trecut.

Principalii factori de risc pentru activitatea companiei au devenit deja "clasici" în realitatea actuală: problemele lanţului de aprovizionare şi preţurile materiilor prime care, recent, au crescut "de mai multe ori", conform declaraţiei oficiale a firmei.

Fabricile au continuat să funcţioneze sub capacitate "de câteva trimestre, deoarece lanţul de aprovizionare a devenit principalul factor ce limitează, fiind probabil că acesta să persiste pentru restul anului 2022".

Tesla s-a aflat într-o situaţie neaşteptată de la izbucnirea pandemiei, înregistrând livrări şi câştiguri record timp de mai multe trimestre, în timp ce rivalii săi s-au confruntat cu problemele lanţurilor de aprovizionare care au dus la oprirea producţiei.

Analiştii proiectau o scădere a câştigurilor între al patrulea şi primul trimestru, inflaţia fiind considerată un factor de risc pentru companie.

Preţul mediu în primul trimestru pentru un coş de metale care intră în componenţa bateriile EV a crescut cu peste 70%, comparativ cu al patrulea trimestru, conform estimărilor realizate de Barron.

Deşi conducerea Tesla a menţionat presiunile inflaţioniste drept factor de risc în comunicatul său de presă, costul pe maşină al companiei a scăzut în comparaţie cu al patrulea trimestru. O situaţie care a surprins!

O potenţială explicaţie este că Tesla cumpără baterii şi materiale pe contracte pe termen lung, ceea ce poate întârzia impactul creşterii preţurilor spot.

Pe lângă rezultatele din primul trimestru, Tesla a prezentat şi orientări de viitor.

Comunicatul menţiona că firma "rămâne încrezătoare într-o creştere cu 50% a producţiei de vehicule în 2022 faţă de 2021".

CEO-ul Elon Musk a declarat că "vede o şansă rezonabilă de a creşte livrările cu 60% faţă de anul trecut."

În concluzie, compania pare să beneficieze de o poziţie destul de bună în sector, reuşind să gestioneze eficient factorii de risc într-o perioadă în care restul jucătorilor din domeniu au întâmpinat dificultăţi care le-au afectat rezultatele financiare.

În plus, planurile pe care vor să le pună în practică le-ar oferi un avantaj competitiv semnificativ.

Astfel, Elon Musk a declarat că Tesla se aşteaptă să producă în masă un robotaxi care să "arate futurist" şi să dispună de tehnologie completă de conducere autonomă până în 2024.

Totodată, noile fabrici vor fi esenţiale pentru satisfacerea cererii şi reducerea dependenţei de fabrica sa din China, care este cea mai mare.

Totuşi, scenariul pare prea frumos să fie adevărat, nu? O problemă majoră ar putea fi tocmai ambiţia şi dorinţa de implicare a lui Musk.

În cazul în care acesta ar achiziţiona şi Twitter, ar ajunge la conducerea a cinci companii majore: Twitter, Tesla, SpaceX, Neuralink şi The Boring Company.

Va putea să se implice într-o manieră atât de activă şi directă în conducerea tuturor companiilor?

Pare o provocare chiar şi pentru Elon Musk, iar la această întrebare răspunsul se va contura odată cu trecerea timpului. Totuşi, ar putea fi un subiect care să le dea de gândit investitorilor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. "devenind astfel acţionarul majoritar"?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb