Rafila: "Sper ca negocierile cu CNAS să ducă la o concluzie favorabilă"

T.B.
Miscellanea / 15 ianuarie

Rafila: "Sper ca negocierile cu CNAS să ducă la o concluzie favorabilă"

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, luni, că valoarea serviciilor medicale decontate medicilor de familie se stabileşte prin negociere cu CNAS, urmând ca eventualele diferenţe faţă de finalul anului trecut să fie acoperite la rectificarea bugetară, relatează agerpres.

Potrivit sursei menţionate "Este un buget aprobat de Parlament. (...) Prima prioritate este, în continuare, dezvoltarea serviciilor medicale ambulatorii şi dezvoltarea serviciilor de medicină de familie care trebuie finanţate astfel încât să reflecte importanţa acestei activităţi. Prin activitatea lor sunt degrevate cheltuielile şi activitatea din mediul spitalicesc. Există un proces legal de negociere şi în urma acestei negocieri diferenţele între finanţarea din cea de-a doua parte a anului 2023 (...) şi situaţia actuală să fie cât mai mici şi să permită la o eventuală rectificare bugetară completarea fondurilor. (...) Sper ca negocierile să poată duce la o concluzie favorabilă. (...) Negocierile şi contractele se încheie cu CNAS, iar finanţarea este aprobată de Ministerul Finanţelor. (...) Pe măsurile ce colectările la buget vor fi mai bune, această problemă se va rezolva", a declarat, într-o conferinţă de presă, Rafila.

Ministrul a precizat că există bani pentru finanţarea celor 2.450 de proiecte aprobate prin PNRR, până la finalul anului 2023 fiind depuse 143 de cereri de plată, informează sursa precizată.

Medicii de familie din Bucureşti şi Ilfov au solicitat luni menţinerea tarifelor pentru servicii medicale stabilite pentru ultimul trimestru din 2023 şi încheierea de acte adiţionale pentru tot anul 2024 pe actualele valori de punct, potrivit sursei.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat în transparenţă decizională săptămâna trecută valoarea punctelor per capita şi pe serviciu în asistenţa medicală primară şi valoarea punctului pe serviciu în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, conform agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb