Acţiunile proprii ale Bursei de Valori Bucureşti (simbol BVB) au fost vedetele pieţei de capital în ultimele săptămâni, înregistrând, în perioada 13 august - 14 septembrie, o apreciere de 24,74% (raportat la moneda europeană), până la 37 lei/titlu, în şedinţa de tranzacţionare de ieri. Acesta este cel mai bun randament înregistrat de vreo acţiune listată la Bursa de Valori Bucureşti, în condiţiile în care aversiunea la risc a investitorilor a crescut uşor, randamentele medii înregistrate de acţiuni abia depăşind 1%.
Persoanele care au avut inspiraţia să achiziţioneze titluri la fondul "FDI Star Next", administrat de SAI Star Asset Management, au fost şi ele mulţumite, ţinând cont că acest tip de plasament le-a adus o rentabilitate de 8,54%.
Randamente mai sensibile au fost înregistrate, ieri, de către investitorii care au ales ca plasamente indicii bursieri. Indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a consemnat o apreciere de 1,04% în ultima lună, în timp ce indicele BET-FI, care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a urcat cu 1,69%. În schimb, BET-XT, indicele celor mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, a afişat o creştere mai mică, de 0,18%, în perioada menţionată.
Şi tradiţionaliştii care au preferat, la 13 august, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Carpatica" au obţinut în continuare randamente uşoare. Astfel, persoanele care, în urmă cu o lună, au ales să îşi direcţioneze economiile la aceste bănci, au obţinut, luni, un câştig de 0,29% din suma depusă.
Persoanele care au preferat în schimb, luna trecută, să îşi păstreze banii "la ciorap" au înregistrat o depreciere uşoară a economiilor, de 0,36%, în intervalul 13 august - 14 septembrie, pe fondul aprecierii monedei euro în raport cu leul. Cursul de schimb a ajuns în prezent la nivelul de 4,24 lei/euro, leul devenind din ce în ce mai slab după ultima vizită a reprezentanţilor FMI.
Cei care au achiziţionat bijuterii şi alte obiecte din aur, în perioada analizată au avut şi ei de câştigat. Preţul metalului galben a crescut cu 3,46%, după ce inves-titorii s-au reorientat tot mai mult către acest tip de plasament. În ţara noastră, un gram de aur valorează circa 133 de lei.
Investitorii care s-au hotărât, în perioada analizată, să constituie depozite în lei la Unicredit Ţiriac Bank, au avut şi ei de câştigat, banca consemnând cea mai bună ofertă de pe piaţă, banii din conturi majorându-se cu 0,31%, în ciuda deprecierii leului.
• Precizare:
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.
Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.