Listarea Hidroelectrica este preconizată să aibă loc în 2022, Fondul Proprietatea (FP) fiind aşteptat să vândă cel puţin 15% din companie până la finalul trimestrului patru. În acest context, Fondul Proprietatea, în raportul privind valoarea activului net (VAN) aferent lunii martie, a actualizat valoarea acţiunilor pe care le deţine la companie şi a publicat o valoare de piaţă estimată record de aproape de 50 de miliarde de lei pentru Hidroelectrica.
Potrivit raportului FP remis vineri bursei locale, valoarea participaţiei de 20% a Fondului Proprietatea la Hidroelectrica este estimată la 9,92 miliarde de lei, cu o valoare de 111 lei pe acţiune. Faţă de evaluarea anterioară, din debutul anului, valoarea estimată a Hidroelectrica a crescut practic cu circa 4,6 miliarde de lei, din care participaţia Fondului cu circa 900 de milioane de lei. În 2021, valoarea companiei a crescut cu 3,91 miliarde de lei.
Listarea Hidroelectrica, prevăzută inclusiv în PNRR cu termen limită 30 iunie 2023, a fost deja aprobată în AGA, la finele lunii trecute. Compania a înregistrat un profit EBITDA de 4,6 miliarde de lei, un profit net de puţin peste 3 miliarde de lei şi o cifră de afaceri de 6,4 miliarde de lei.
"Pentru calculul valorii activului net la data de 31 martie 2022 pentru Fondul Proprietatea, metoda de evaluare utilizată pentru evaluarea investiţiei a rămas aceeaşi, respectiv Valoare justă (Valoare pe baza raportului de evaluare)/acţiune, dar raportul de evaluare a fost actualizat cu cel mai recent discount pentru lipsa marketabilităţii (DLOM) estimat de KPMG România conform aprobării acţionarilor pentru listarea companiei la bursă. Impactul total al actualizării acestei evaluări asupra valorii activului net al Fondului a determinat o creştere de 883.548.228,37 lei", se arată în raportul FP, unde se adaugă că impactul asupra VAN generat de actualizarea valorii este de +6,67%.
Valoarea activelor totale ale FP se ridica la finalul lunii martie 2022 la 14,65 miliarde de lei, din care active financiare de 13,72 miliarde de lei şi 636,16 milioane de lei depozite bancare. Totodată, numerarul şi echivalentele de numerar ale Fondului se ridicau la o valoare de 87,2 milioane de lei.
Amintim că Fondul Proprietatea a solicitat recent, pentru AGA Hidroelectrica din finalul acestei luni, dividende suplimentare în sumă de 1 miliard de lei de la companie, bani proveniţi din rezultatul reportat. Pe ordinea de zi se află deja distribuirea sumei de 2,83 miliarde de lei ca dividende, din rezultatul anului trecut de puţin peste trei miliarde de lei. Pentru ca solicitarea FP să treacă de votul acţionarilor este necesară aprobarea Ministerului Energiei, ce deţine 80% din companie. În trecut, statul a dat undă verde solicitărilor de dividende suplimentare venite din partea FP.
La finele lunii trecute, reprezentanţii Fondului împreună cu cei ai Ministerului Energiei au aprobat listarea companiei prin vânzarea de acţiuni deţinute de FP. Fondul preferă o listare duală, cu cel puţin 50% din titluri vândute la BVB, şi estimează o valoare de peste 2,3 miliarde de euro pentru 15% din companie, cea mai mare listare din istoria unei companii româneşti.
Pe de altă parte, alţi actori ai pieţei noastre susţin că listarea producătorului de energie doar la BVB ar aduce avantaje mai mari pentru majoritatea stakeholderilor.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional, fiind o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicaţii în siguranta naţională. Compania exploatează un număr de 209 centrale, având o putere instalată totală de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.
1. Multumim d Remus Borza ca acum exista valoare in H
(mesaj trimis de Popa Liliana în data de 18.04.2022, 10:11)
Multumim d Remus Borza ca acum exista valoare in Hidroelectrica ,si sincer ,guvernul ar face bine sa l ia ca si consilier ( un fel de task force) pe problema Hidroelectrica .
Ca se pot face multe ( sa le zicem greseli) la genul asta de privatizare ! Si la partea de contracte statul roman a pierdut cel mai mult ,pt ca s au semnat contracte paguboase daca nu chiar ruinatoare . Si e acum subiectul zilei : s au inclus si terenurile ,s au facut evaluari ? Chiar si acele evaluari merita un pic de revizuire ! Iar majorarea cu terenurile trebuie facuta sau ceruta la toate intreprinderile privatizate ,ca altfel OMV poate reclama in justitie !
Sarbatori Pascale fericite redactiei !
1.1. babaietii destepti din energie (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.04.2022, 11:22)
raspuns la opinia 1.
pentru SNP accesati articolul cu pricina.
1.2. La SNP statul e simplu spectator (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Axxa în data de 18.04.2022, 12:38)
Sa zica merci ca austriecii nu-i trateaza precum cazacii de la Rompetrol, care se feresc de profit ca dracul de tamaie. Evaluarile tb acceptate de actionarul majoritar, in ambele cazuri, altul decat statul roman.
2. unflam valoarea inainte de listare
(mesaj trimis de anonim în data de 18.04.2022, 11:25)
Valoarea este unflata la fel cum au facut la TGN,COTE,SNN,SNG,EL la listare.
3. fără titlu
(mesaj trimis de ch arlie Munger în data de 18.04.2022, 16:22)
O umfla si ei cat pot inainte de listare. De cateva luni e o avalansa de articole peste tot numai cu stiri pozitive despre Hidroelectrica. Nu zic ca nu e o companie buna, dar faceti promovarea asta mai cu perdea, ca prea bate la ochi!
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.04.2022, 16:32)
Acelasi lucru e spus si in alt comentariu de mai sus.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.04.2022, 17:08)
nu chiar. in comentariul de mai sus valoarea este "uNflata" (?!), in comentariul lui Munger valoarea este "uMflata" :))
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de ch arlie Munger în data de 18.04.2022, 17:10)
Aia e!