Condamnările la moarte executate sunt în scădere la nivel global. Amnesty International a înregistrat 690 de execuţii capitale în 2018, cifra cea mai mică din ultimul deceniu. Organizaţia a precizat că această cifră nu include execuţiile din China, al căror număr este clasificat ca secret de stat, existând suspiciuni că acestea sunt de ordinul miilor.
"Scăderea la scară globală a numărului execuţiilor", cu 31% în raport cu anul precedent, "dovedeşte că până şi cele mai improbabile ţări încep o schimbare şi realizează că pedeapsa cu moartea nu reprezintă soluţia", a declarat Kumi Naidoo, secretar general al Amnesty International.
Organizaţia consideră că scăderea se datorează în principal modificărilor aduse legislaţiei contra drogurilor din Iran, unde numărul execuţiilor a scăzut cu 50%, şi diminuării aceluiaşi număr în unele ţări responsabile pentru mare parte din execuţii, precum Irak, Pakistan şi Somalia.
În urma Chinei, ţările care au recurs cel mai mult la execuţii sunt Iran (253), Arabia Saudită (149), Vietnam (85) şi Irak (52), informează Agerpres. Aceste patru state totalizează aproape patru cincimi (78%) din execuţiile recenzate în întreaga lume. În ciuda unui recul global, numărul execuţiilor a crescut în mai multe ţări, în special în Statele Unite (25), Japonia (15), Singapore (13), Sudanul de Sud (7) şi Belarus (4). Thailanda a reluat execuţiile, stopate în ţară din 2009. În total, 20 de state au executat oameni în 2018, prin decapitare - Arabia Saudită, electrocutare - Statele Unite, spânzurare - Afganistan, Japonia, Singapore, injecţie letală - China, Statele Unite, Thailanda sau prin împuşcare - Coreea de Nord, Yemen. Amnesty International a înregistrat totodată anul trecut 2.531 condamnări la moarte (China nefiind inclusă), faţă de 2.591 în 2017, fapt ce a dus la 19.336, numărul persoanelor intrate pe aşa numitele culoare ale morţii. Organizaţia şi-a exprimat preocuparea pentru "creşterea puternică a numărului" condamnărilor în unele ţări. Astfel, acestea au crescut de patru ori în Irak (271 condamnări la moarte în 2018) sau cu 75% în Egipt (717). În ciuda acestor cifre, Amnesty International consideră că pedeapsa cu moartea este în continuă scădere în lume, oferind spre exemplificare mai multe măsuri luate pentru a se pune capăt acestei pedepse severe. Astfel, Burkina Faso a adoptat un nou cod penal care exclude pedeapsa cu moartea, în timp ce Gambia şi Malaezia au declarat un moratoriu oficial asupra execuţiilor. În SUA, legea privind pedeapsa capitală în statul Washington a fost declarată neconstituţională. "Încet, dar sigur, un consens mondial este pe cale de a se forma în ce priveşte eliminarea folosirii pedepsei cu moartea", a spus Kumi Naidoo. Potrivit Amnesty International, la finalul lui 2018, 106 state, adică peste jumătate din ţările lumii, aboliseră pedeapsa cu moartea, iar în 142 aceasta era abolită în drept sau în practică. Organizaţia a înregistrat de asemenea în ultimul an opt cazuri de oameni condamnaţi la moarte fără a fi vinovaţi, dintre care două în SUA şi unul în Egipt.