RASDAQ A fost tranzacţionat 30% din "Multim" Timişoara

Diana Dorobanţu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 21 decembrie 2005

Dacă în cadrul şedinţei de luni valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 9,7 milioane RON, ieri aceasta s-a cifrat la doar 999.420 RON. Indicele RAQ-I a fost singurul care s-a majorat, cu respectiv 0,15%, ajungînd la 1.538 puncte. RAQ Compozit se menţine pe trend descendent, ieri micşorîndu-se cu 0,26 puncte procentuale. RAQ-II, indicele care măsoară lichiditatea emitenţilor tranzacţionaţi la categoria a doua, a scăzut cu 0,18% pînă la 3.964 puncte.

Transferurile perfectate la categoria de bază au reprezentat 94,11% din totalul pieţei. A fost tranzacţionat aproximativ 30% din capitalul social al "Multim" Timişoara (MLTM). Societatea produce maşini şi utilaje agricole şi forestiere. Cursul titlurilor s-a diminuat semnificativ faţă de anterior, cu respectiv 13,04% pînă la 0,02 RON/acţiune.

Cel mai lichid emitent a fost compania hotelieră "International" Sinaia (INTE) cu cinci pachete de acţiuni transferate la un preţ mediu de 0,75 RON/acţiune. Valoarea acestora s-a ridicat la 363.095 RON. Cotaţia a rămas constantă comparativ cu şedinţa anterioară. Societatea are un capital social de 3,3 milioane RON divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 RON. La nouă luni, "International" a înregistrat rezultate în creştere. Astfel, cifra de afaceri s-a majorat cu 29% pînă la 6,8 milioane RON. Veniturile au crescut cu aproape 26%, ajungînd la 7,15 milioane RON. În schimb, cheltuielile s-au cifrat la 4 milioane RON, reduse cu 25,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul net s-a apreciat semnificativ de la 203.595 RON, pe trimes-trul al treilea al anului 2004, la 2,5 milioane RON la nouă luni în anul curent.

Cursul titlurilor aparţinînd "Turism Felix" Băile Felix (TUFE) au scăzut considerabil, cu 20,74% faţă de şedinţa precedentă, pe fondul unui volum de tranzacţionare destul de redus - 3.136 acţiuni. Cele opt transferuri perfectate sub acest simbol au totalizat 33.436 RON. Compania hotelieră are un capital social de 20 milioane RON împărţit în acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 RON. Potrivit raportării din data de 28 noiembrie anul curent, printre acţionarii societăţii figurează societăţile de investiţii financiare SIF "Transilvania", cu o deţinere de 74,26%, şi SIF "Oltenia", a cărei participaţii se ridică la 11,49% din capitalul emitentului.

Ieri a fost raportată o deţinere de 13,95% din acţiunile societăţii producătoare de bere "Bere şi Malţ Robema" (ARIY), care aparţine persoanei fizice Dan Stoicanu. Cel mai important acţionar al companiei rămîne "Power Point Marketing Management Distribution", cu 38,37% din capitalul social.

La categoria întîi a pieţei au fost realizate 32 de transferuri care au însumat 29.731 RON, în scădere cu 45,6% faţă de anterior.

Cotaţia "Aversa" Bucureşti (AVBU) a înregistrat cea mai mare variaţie negativă de preţ, cifrîndu-se la 1,1 RON/acţiune - preţ de referinţă. Volumul de tranzacţionare a fost destul de redus, de respectiv 4.500 acţiuni.

În poziţia de lider al primei categorii a revenit producătorul de îmbrăcăminte, "Braiconf" Brăila (BRCR), cu un rulaj total de 16.080 RON. Cursul s-a diminuat iarăşi, cu 1,05% pînă la 0,47 RON/acţiune.

În lipsa unei tranzacţii speciale, ieri cu titlurile ASRA ale companiei de asigurări "Asirom" Bucureşti au fost încheiate şapte transferuri, a căror valoare totală a fost de 11.058 RON.

Pe fondul unui volum de tranzacţionare de 99.301 acţiuni ale "Unisem" Bucureşti (UNISEM), preţul de referinţă s-a diminuat cu 13,79 puncte procentuale.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb