RASDAQ Corecţie de 3,7% pentru acţiunile "Prospecţiuni"

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 1 septembrie 2010

Corecţie de 3,7% pentru acţiunile "Prospecţiuni"

Titlurile "Prospecţiuni" Bucureşti (simbol PRSN) s-au ieftinit, ieri, cu 3,72%, la 0,207 lei/titlu, pe fondul unui rulaj de 324.798 de lei.

În total, au fost schimbate, ieri, 1,56 de milioane de acţiuni PRSN, la preţuri cuprinse între 0,205 lei şi 0,215 lei/acţiune.

"Prospecţiuni" are o capizalizare bursieră de 148,63 milioane de lei, potrivit preţului înregistrat în şedinţa de ieri. Omul de afaceri timişorean Ovidiu Tender controlează prin intermediul companiei "Tender" SA, circa 60% din acţiunile PRSN. Societatea de investiţii financiare "Muntenia" are o participaţie de 11,86% din companie, iar fondul de investiţii MEI este raportat cu o deţinere de 6,15%.

Consiliul de Administraţie al societăţii a decis, la începutul lunii august, să recompenseze administratorii şi o parte dintre angajaţii companiei cu circa 2 milioane de acţiuni PRSN răscumpărate la finele anului trecut din piaţă. Motivaţia pentru această decizie a fost recompensarea, stimularea şi fidelizarea administratorilor şi salariaţilor societăţii, potrivit unui comunicat transmis de reprezentanţii societăţii. Decizia iniţială privind răscumpărarea titlurilor PRSN şi alocarea lor către salariaţi a fost luată de acţionarii companiei, în Adunarea Generală de la finele lui septembrie 2008.

Cotaţia drepturilor de preferinţă ale dezvoltatorului imobiliar "Imotrust" Arad (simbol ARCVR01) a crescut, ieri, cu 5,26%, la 0,002 lei/unitate, pe fondul unui rulaj de doar 426 de lei. În total, au fost schimbate 231.200 de drepturi de preferinţă, în 15 de tranzacţii.

Acţionarii companiei au decis, la începutul acestui an, să majoreze capitalul social al "Imotrust" cu 30,88 milioane de lei, prin emiterea a circa 308 milioane de acţiuni, oferite spre subscriere acţionarilor existenţi. Aceştia deţin un număr de drepturi de preferinţă egal cu numărul de acţiuni deţinut la data de înregistrare. Perioada de tranzacţionare a drepturilor de preferinţă este cuprinsă între 3 iunie şi 8 septembrie, anul acesta.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Din insumarea procenteleo detinute de Tender,SIF Muntenia si MEI,rezulta ca acesti trei actionari de la Prospectiuni detin 78% din actiunile societattii.Restul de 22% sunt in posesia cui?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3576
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2994
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8057
Gram de aur (XAU)Gram de aur465.6930

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb