RASDAQ Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 1,5 milioane de lei, în primele două zile ale săptămânii

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 2 decembrie 2010

Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 1,5 milioane de lei, în primele două zile ale săptămânii

Schimburile încheiate pe segmentul Rasdaq, în primele două zile ale săptămânii, au totalizat 1,5 milioane de lei, în condiţiile în care Bursa de Valori Bucureşti a fost închisă, ieri, din cauza sărbătoririi Zilei Naţionale.

Indicele compozit al pieţei, Ras­daq-C, a crescut cu 0,02% şi, res­pectiv, 1,15%, în primele două şedinţe ale săptămânii, ajungând, marţi, la 1.713,70 puncte.

Indicele Raq-I, care arată evoluţia acţiunilor de la categoria întâi, a pierdut luni 0,35%, şi 0,36%, marţi, coborând la 1.681,27 puncte. Indicele Raq-II, care arată evoluţia acţiunilor de la categoria a doua, a reuşit să recupereze, marţi, din scăderile anterioare, apreciindu-se cu 5%, într-o singură şedinţă, la 3.018,02 puncte.

Cele mai lichide acţiuni din şedinţa de marţi au fost cele emise de producătorul de aparatură şi instrumente de măsură "Electromag­netica" Bucureşti (simbol ELMA), care au generat o lichiditate de 53.853 de lei. În total, au fost tranzacţionate 158.000 acţiuni ELMA, la preţuri cuprinse între 0,335 lei şi 0,36 de lei/acţiune. Cotaţia de referinţă a pierdut 4,22% faţă de şedinţa anterioară, coborând la 0,34 de lei. Acţionarii "Electromagnetica" au aprobat, pe 5 noiembrie, dublarea capitalului social, până la 67,6 milioane de lei şi transferul acţiunilor de pe piaţa Rasdaq la cota Bursei de Valori Bucureşti. Tot în Adunarea Generală de la începutul lunii, acţionarii "Electromagnetica" au mai aprobat şi fuziunea de principiu a societăţii cu compania "Procetel", pe care, de altfel, o controlează.

"Electromagnetica" deţine 84,6% din "Procetel", alt acţionar important fiind "Nevi Grup" Ilfov (9,6%).

Acţiunile companiei imobiliare "Marcons" Baia Mare (simbol MARD) au consemnat, marţi, o scădere de 20%, ajungând la 0,52 de lei/titlu, pe fondul unui rulaj de 36.296 lei. În total, au fost transferate 69.800 acţiuni MARD, într-o singură tranzacţie.

Acţionarii companiei "Marcons" au aprobat, la începutul lunii trecute, vânzarea unui teren pe care societatea îl deţine în municipiul maramureşean, pentru 1,4 milioane de euro plus TVA. Terenul are o suprafaţă de 6.241 metri pătraţi. Acţionarul principal al "Marcons" este firma "Benefic" Baia Mare, cu o participaţie de 74,2%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb