Răsvan Radu: Nu vom opri acordarea de credite ipotecare

A.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 22 octombrie 2008

Răsvan Radu: Nu vom opri acordarea de credite ipotecare

Băncile din ţara noastră ar putea opri acordarea de credite ipotecare a declarat luni reprezentatul UniCredit responsabil pentru Europa Centrală şi de Est Federico Ghizzoni, citat de Reuters.

Criza de lichidităţi la nivel mondial afectează băncile din regiune şi ar putea conduce la o scădere puternică a creditării anul acesta, potrivit reprezentantului UniCredit.

Referitor la declaraţia lui Federico Ghizzoni, Rasvan Radu preşedinte executiv al UniCredit Ţiriac Bank ne-a precizat:"Nu putem vorbi de o decizie de sistare a activităţii de acordare de credite ipotecare. Căutăm să identificăm soluţii de finanţare termen lung, pentru că se ştie faptul că în România ele nu există. "

În opinia lui Federico Ghizzoni, activitatea de creditare va scădea în următoarele luni în ţările din Europa Centrală şi de Est. După perioada de scăderea va urma una în care ritmul de creştere va fi de ce mult 20% din cauza faptului că băncile vor fi mai precaute şi vor acorda credite din ce în ce mai greu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb