Război şi omenie: 17 kilometri pe jos cu un câine în braţe

O.D.
Miscellanea / 12 martie 2022

Sursă foto: BucPress

Sursă foto: BucPress

Războiul reuşeşte să scoată la lumină tot ceea ce e mai bun şi ce e mai rău în oameni. Când orice încredere în spiritual uman pare să dispară, apar mici poveşti emoţionante, care reaprind flacăra speranţei. În acelaşi timp, pe aceeaşi planetă, în aceeaşi ţară, oameni bombardează spitale de copii, iart alţii fac eforturi extraordinare să salveze un necunoscut, un câine sau o pisică.

O ucraineancă a mers pe jos 17 km, trecând vama spre Polonia cu bătrânul câine ciobănesc în braţe. " Sunt programator de computere şi lucrez pentru o companie germană", a declarat Alisa, pentru The Guardian, care şi-a spus povestea tristă din aceste zile de război: "Am plecat de la Kiev cu un Peugeot 307. Eram 9, eu, mama mea, sora mea, cei doi soţi ai noştri, patru copii şi doi câini mari, inclusiv un ciobănesc german în vârstă. Era imposibil să te deplasezi în interiorul maşinii. Am condus timp de 16 ore până într-un sat la aproximativ 140 de km de Kiev". Au trebuit să abandoneze maşina într-un sat din aproprierea graniţei cu Polonia şi au continuat drumul pe jos, 17 kilometri: "Am plecat la 4 dimineaţa: erau minus şapte grade. A fost o călătorie dificilă între munţi şi râuri. Copiii mei plângeau de frig. Voiam şi eu să plâng dar nu puteam să renunţ... a fost ideea mea să mergem spre graniţă". După ce au mers o bucată de drum, Pulya, câinele, s-a prăbuşit la pământ şi nu s-a mai putut ridica: "Am oprit câteva maşini şi am cerut ajutor, dar toţi m-au refuzat. Într-adevăr, ne-au sfătuit să lăsăm câinii. Dar ei fac parte din familia noastră. Câinele meu a trăit cu noi toate momentele fericite şi triste. Câinele mamei mele este tot ce i-a mai rămas din viaţa ei anterioară". Din nefericire nu toate poveştile de acest gen au un final fericit.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. in alte povesti din astea citeam despre caini care au mers sute de km sa ajunga acasa , dar asta s-a prabusit . putin !

    1. Tu pare ca vrei sa te potrivesti cu ultima parte a primei fraze.

      Cainele era foarte batran, din aceasta cauza s-a prabusit. Pe logica ta, orice batran ar trebui sa alerge la maraton, pentru ca ai auzit tu de maratonisti.

      daca tot te-ai uitat in buletinul cainelui , cati ani avea ?

      Prostia din fire nu are lecuire

    Oare imbecilitatea ar trebui interzisa prin Regulament?

    1. Din păcate imbecilitatea nu poate fi interzisă, ca e majoritara acum. Dar poate fi ignorata, asta e singura soluție viabila…

      BINE A FACUT ACEA FEMEIE !!! CINSTE EI !!! SI EU , AS FI FACUT LA FEL !!! M-AM NASCUT LA CURTE , IN CARTIERUL ''''' LACUL TEI '''''', DIN BUCURESTI , SI AM COPILARIT ACOLO , PANA LA 23 DE ANI , PANA CAND , DIN CAUZA COMUNISTILOR BLESTEMATI , A TREBUIT SA NE MUTAM LA BLOC !!! IN RASTIMPUL ASTA , AM AVUT PARTE DE 5 PISICI , DE CARE M-AM ATASAT FOARTE MULT !!! PRIMUL DINTRE EI , A FOST UN MOTAN AL CHIRIASEI NOASTRE , NUMIT DE EA , '''''' Turturel '''''' !!! VARA , INTRA PE GEAMUL DESCHIS DE LA CAMERA MEA , SE URCA IN PAT , SI SE CULCA LANGA MINE IN PAT , PUNEA CAPUL LUI PE OBRAZUL MEU , PANA GASEA POZITIA POTRIVITA , SI ADORMEAM AMANDOI DUSI !!! CAND AL APUCA VREO NEVOIE , COBORA DIN PAT SI SAREA INAPOI PESTE GEAM , AFARA !!! NU A FURAT NICIODATA NIMIC DE MANCARE DIN CASA , INDIFERENT DE MIROSURILE IMBIETOARE , S-AU DE MANCAREA DE PE MASA , CE-I PUNEAM NOI , LANGA EL , IN FATA , AIA MANCA !!! ATAT ERA DE CREDINCIOS !!! APARUSERA IN VREMURILE ACELEA , PRIMELE MASINI IN BUCURESTI , TRECEA SI PRIN FATA CURTII MELE , CATE UNA , LA O SAPTAMANA , IESEA LUMEA LA PORTI , SI SE UITA DUPA ELE , CA DUPA EXTRATERESTRI !!! EI , LA UN MOMENT DAT , CAND VENEAM DE LA SCOALA COMUNISTA ACASA , IN MIJLOCUL STRAZII , LA VREO 5 - 6 CASE MAI SUS , AL VAD PE ''''''turturel al meu ''''''', INTINS PE JOS , SI TEAPAN !!! STORCIT DE UN SOFER BLESTEMAT !!! M-I S-A FACUT RAU , SI M-AM ASEZAT IN FUND , PE BORDURA !!! AM PLANS PANA N-AM MAI PUTUT , SI DUPA AIA , M-AM TARAT PUR SI SIMPLU , PANA ACASA , SI AM INSTIINTAT SI CHIRIASEA !!! CE-A MAI PLANS , SI EA , SARACA !!! EU , N-AM MAI AVUT PUTERE , DAR EA L-A INGROPAT LA NOI , IN CURTE !!! SAPTAMANI INTREGI L-AM PLANS APROAPE NEINCETAT , SI L-AM BLESTEMAT PE SOFERUL TICALOS , CA SA NU MOARA PANA N-O SA VADA IESIND VIERMII AFARA DIN GURA LUI , SI INTRAND DUPA AIA INAPOI , SI EL SA RAMANA INCA VIU !!!!!!!!!! DE ATUNCI SI PANA ACUM , URASC MASINILE !!! DE ORICE FEL , SI DE ORICE TIP !!! DACA ELE NU EXISTAU , ''''''' turturel al meu ''''''', AR FI MURIT DE BATRANETE , SI NU DE O MOARTE CUMPLITA , PE CARE NU O MERITA !!! DAR , IN ROMANIA , LUMEA NU INTELEGE ASTA , OAMENII , NU SANT OAMENI !!! ADMIR , PANA LA MOARTE , ACEASTA FEMEIE !!!

      Cre' că.

      Respect !!!!

      daca-ti spun ca o femeie de 80 de ani a trecut granita cu calu-n spate o crezi si pe asta , mosule care scrii cu litrere mari ?

      Tu esti de la Radio Erevan?

    „Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia”

    să luăm exemplu şi să-i ajutăm pe cei puşi pe drumuri (si acuzati de propaganda criminală că sunt ""reptile naziste ce trebuie sa moară") şi să nu-i lăsăm să moară chiar asumându-ne "" riscul"" să fim considerati prosti că ne implicăm , ne ingrijorează şi ne doare sufletul de suferinta aproapelui şi a sufletelor nevinovate ce nu se vând nici sub ploaia de bombe şi nici sub ameninţarea ""exerciţiilor din lecţia"" putinistă , dovedită mai nenorocită decât cea teroristă . 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb