Războiul Băncii

Banca a încercat să mă omoare, dar eu am ucis Banca (declaraţie a lui Andrew Jackson, în 1832, la preluarea celui de-al doilea mandat de preşedinte al SUA).

Faţă de timpurile pe care le trăim, declaraţia asta este un paradox.

Andrew Jackson era democrat.

Actualii politicieni democraţi sunt principalii vinovaţi ai capitalismului de supraveghere, control şi spionaj pe care trebuie să îl suportăm. Totul a pornit de la bănci. Big Pharma, Big Tech şi industria militară americană doar au preluat de la bănci metoda de manipulare politică şi de canalizare a voinţei (ori de manufacturare a consimtământului) - poate l-au perfecţionat, dar nu l-au creat în laboratoarele proprii.

Deşi a făcut un ciudat salt la republicani, Theodore Roosvelt a fost, iniţial, democrat. Th. Roosvelt a fost acel preşedinte SUA care a permis crearea Federal Reserve, entitatea privată (ultra-secretă sub raportul originii şi acţionariatului) care a introdus lumea în modul supravieţuire şi care a făcut ca bancherii să determine toate războiale ultimilor 110 de ani şi toate mişcările de tectonică geopolitică care au schimbat (în rău) lumea, înainte de a apărea invenţia schimbării climaterice.

Bancherii sunt cei care au inventat şi perfecţionat modalitatea de transformare a omului concret într-o cifră sau o figură de plastilină remodelabilă după nevoile lor de profit şi de control al turmelor.

De atunci, din 1913, pentru bănci a devenit esenţial ca, la intervale neregulate, lumea să fie supusă crizelor cauzatoare de excepţionalism economic şi juridic.

De atunci, din 1913, bancherii puternici şi bogaţi au avut ca singur scop să devină şi mai puternici, şi mai bogaţi.

Clinton este autorul "dereglementării" activităţii bancare, politică de abandon în mâinile bancherilor a puterii legislative care le-a permis să devină stăpânii plantaţiei finanţelor, unde captivii sunt exploataţi cu biciul legii anaţionale (auto-reglementarea şi cutuma fărădelegii care ignoră timpul şi teritoriul geografic) şi cu ciomagul contractului.

Obama a fost cel care, în 2008, a decis să (continue şi mai abitir) salveze băncile cu preţul falimentării şi al evacuării din locuinţele familiale a milioane de captivi pe plantaţia bancară.

Iar Biden a sporit activele băncilor cu 7 trilioane de dolari în numai 2 ani de plandemie (n.r. expresia autorului pentru pandemie), prin metoda "helicopter money", adică prin tipărirea de bani fără acoperire în produse şi servicii, sub pretextul "luptei" cu plandemia şi cu sloganul whatever it takes. Cei care trebuie acum să plătească aceşti "helicopter money" sunt contribuabilii şi împrumutaţii.

Pentru bănci a fost creat şi aplicat cu sfinţenie sloganul too big to (let) fail: băncile sunt primele şi cele mai nocive entităţi prea mari pentru a fi lăsate să falimenteze. La nevoie, se administrează virusul falimentului în bugetul de stat sau în buzunarele consumatorilor/deponenţilor, doar pentru a fi însănătoşit zombie-ul bancar. Şi asta chiar în condiţiile în care zisul zombie este infractor, delincvent şi recalcitrant.

Democraţii sunt cei care au inventat şi perfecţionat acest mecanism de sărăcire a lumii, cu toate că, ideologic, se declară a fi pentru popor, pentru dezavantajaţi, pentru minorităţi, pentru vulnerabili şi nedreptăţiţi.

De reamintit, de asemenea, că democraţii erau politicienii din sud, adică secesioniştii din anii 1860-64. Acel război a fost declanşat, conform cu istoria oficială, ne-anulată încă, pe motiv de prezervare a stării de sclavie a negrilor din statele din sud. Democraţi au fost, de asemenea, cei care au creat şi au aplicat cu duritate legile de segregare rasială a negrilor. După nişte teorii apocrife despre Hitler, se pare că acesta le-ar fi răspuns americanilor care îl criticau pentru politicile sale rasiale că s-ar fi inspirat din acea lege rasistă a "democraţilor" americani. Sigur că da, vremurile de azi sunt altele, dar este cam ipocrit ca tocmai democraţii americani să confişte tema rasismului american şi global, făcând pe campionii luptei contra rasismului.

În orice caz, ce om normal, politician sau comerciant obişnuit se mai poate lăuda azi că, deşi banca a încercat să îl omoare, de fapt, a reuşit el să omoare banca?

Priviţi cum în România a trecut ca prin brânză aberanta obligaţie de a face plăţi şi încasări (aproape exclusiv) prin bănci - nu a contat nimic din argumentele de bun simţ contra anulării plăţilor în numerar fizic şi nici măcar recomandările Băncii Centrale Europene, favorabile plăţilor în bani fizici. Pentru mai toate plăţile şi încasările se vor utiliza exclusiv băncile şi sistemele digitale, deci banii vor fi erodaţi prin comisioane şi dobânzi pe care băncile le vor fi încasat fără justă cauză.

Iar banii din afara sistemului bancar nu vor mai fi fost bani.

Sunt interesante câteva dintre ideile pe care Andrew Jackson le-a pus pe hârtie pentru a-şi justifica veto-ul din 1832 contra legii de prelungire a duratei Băncii.

Iată-le:

"Este regretabil că cei bogaţi şi puternici determină guvernul, uneori, la emiterea de acte normative menite a le satisface interesele egoiste. Diferenţele între oameni vor exista mereu şi sub orice guvern just. Egalitatea talentelor, educaţiei sau a averii nu poate fi produsă de instituţii. Oricine este îndreptăţit la o egală protecţie a legii în valorificarea propriilor merite şi virtuţi. Dar când legiuitorul decide să adauge acestor avantaje juste şi naturale diverse distincţii artificiale, titluri, gratuităţi sau privilegii menite a-l face pe bogat şi puternic încă şi mai bogat şi mai puternic, mirenii, membrii obişnuiţi ai societăţii, care nu au nici timpul, nici instrumentele necesare acaparării de favoruri, au dreptul să conteste şi să se plângă de injustiţia guvernului. Nu există un rău necesar în guvernare; există doar un rău care rezidă în abuzul de putere. Aşa cum ploaia din Cer udă şi înălţimile, dar şi câmpiile, tot aşa protecţia legii ar trebui să beneficieze şi bogatului, şi săracului. Iar asta ar fi o binecuvântare din Ceruri".

Să mai reţinem că, într-un articol referitor la acest "război al Băncii", publicat în revista Humanities (ianuari/februarie 2008), Dan Feller a spus: "în zilele noastre, nimic nu a galvanizat conflictul politic american mai mult decât băncile, moneda şi finanţele. În prima jumătate de secol a republicii, niciun subiect (cu excepţia diplomaţiei şi a războiului) nu a dat mai mari bătăi de cap oamenilor de stat şi nu a făcut să răzbată mai multă furie în dezbaterea publică".