În complexul comercial Dragonul Roşu are loc o razie la care participă poliţişti şi vameşi, însoţiţi de garda financiară. Vizaţi sunt evazioniştii.
Razia a fost efectuată datorită unor informaţii deţinute de poliţişti privind faptul că în complexul comercial se vând mărfuri contrafăcute şi fără documente de provenienţă. Încă de la primele ore ale dimineţii reprezentanţii autorităţilor au depistat mai multe standuri cu nereguli, de unde marfa a fost confiscată.