Răzvan Cotovelea, noul ministru pentru Societatea Informaţională

B.D.
Politică / 6 martie 2014

Răzvan Cotovelea, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Europene (MAEur), a preluat mandatul de ministru pentru Societatea Informaţională de la Dan Nica, după ce, ieri, a depus jurământul de învestitură, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Dan Nica a prezentat, în cadrul conferinţei de presă de astăzi, toate proiectele şi iniţiativele lansate şi implementate la nivelul Ministerului pentru Societatea Informaţională (MSI), la final de mandat, iar ministrul Răzvan Cotovelea şi-a expus viziunea pentru dezvoltarea sectorului informatic şi a comunicaţiilor.

Printre cele mai importante realizări din timpul mandatului lui Dan Nica, se numără: înfiinţarea Comitetului Tehnico-Economic, stoparea pierderilor la Poşta Română şi iniţierea procesului de privatizare a acestei companii, demararea Registrelor Agricole Electronice şi dezvoltarea portalului de achiziţii publice SEAP.

"La preluarea mandatului, erau semnate 494 de contracte de finanţare în valoare de peste 1.200 milioane lei, iar acum sunt semnate 1.658 contracte de finanţare, în valoare de peste 3.300 milioane lei. Gradul de contractare a crescut de la 42% la 106%", a declarat fostul ministru Dan Nica.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Liviu Tudor, ţepar de profesie II

    Thursday, March 6, 2014 de Cristian Stoenescu INVESTIGAŢII no comments 

    Ziarul continuă seria dezvăluirilor despre Liviu Tudor, omul lui Hrebenciuc şi Iacobov, care a creat o întreagă ţesătură financiară care a condus la prăbuşirea unor firme, sau societăţi bancare. 

    liviu-tudor 

    Liv iu Tudor şi Grupul de la Bacău au fost artizanii unei incredibile inginerii financiare prin care au reuşit să-şi umple conturile cu zeci de miliarde. În episodul de azi prezentăm dezvăluirile din Ziarul de Investigații despre activitatea infracţionala a reprezentantului grupului de la Bacău, condus de Viorel Hrebenciuc. 

    160 de bilete la ordin 

    Omul de afaceri Liviu Tudor este reprezentantul celebrului grup de la Bacău, condus de Viorel Hrebenciuc. Extinderea în afaceri a lui Tudor este strâns legată de Corneliu Iacubov, SIF Moldova şi Bancorex şi „gozganul rozaliu”, aşa cum l- au poreclit prienenii şi colegii de partid pe Viorel Hrebenciuc. Cât timp a fost președinte al FPP II Moldova (Fondul Proprietăţii Private, actualul SIF Moldova), Corneliu Iacobov a avalizat 160 de bilete la ordin în valoare totală de 110 milioane de dolari, în favoarea a 53 de agenți economici. Deși Consiliul de Administrație al FPP aprobase emiterea de scrisori de garanție bancară cu o limită maximă de un milion de dolari, președintele Consiliului de Administrație, Corneliu Iacobov, a procedat la emiterea unor bilete la ordin depășind în mai multe cazuri sumă de un milion de dolari şi doar pentru o singură firmă. 

    Comisia parlamentară care a anchetat în 1997 activitatea FPP-urilor de la înființare până la transformarea acestora în SIF-uri a constatat, în cazul FPP II Moldova, că mai multe firme au beneficiat de avalizarea unor bilete la ordin de către acest fond, peste valoarea de un milion de dolari. Printre acestea se numărăr societatea Max Invest SRL, al cărei patron era Liviu Tudor, care a beneficiat de trei bilete la ordin cu o valoare de 800.000 dolari fiecare. 

    Credite Bancorex de pe moşia fratelui Hrebenciuc 

    Dintre cele 160 de bilete la ordin avalizate în perioada iunie 1994 – martie 1997 de FPP II Moldova, 141 au fost în favoarea Bancorex și 19 în favoarea Bankcoop. În acea perioadă, la Filială Bacău a Bancorex era director adjunct Laurențiu Hrebenciuc, fratele fostului secretar general al guvernului, Viorel Hrebenciuc, nume de care se leagă numeroase speculații de presă cu privire la afacerile pe care Iacobov le-a derulat în Bacău. Normele Băncii Naționale a României prevăd că banca trebuie să urmărească destinația sumelor și modul în care sunt utilizați banii, dar filiala lui Hrebenciuc nu a avut prea mare „succes” în a controla „drumul milioanelor” împrumutate de fimele controlate de Tudor. 

    O altă firmă cunoscută ca a sa, Best Oil, a luat de la Bancorex 1, 6 milioane dolari pe care nu i- a mai înapoiat niciodată. Totalul creditelor luate de la Bancorex de firmele controlate de Tudor, cum scria presa vremii, a fost de 8, 4 milioane de dolari, „găuri nerge” care au ajuns la datoria publică, prin binecunosctuta suveică Bancorex- AVAS- AAAS, cum s-a numit în timp Administrarea Activelor Statului. 

    La peste zece ani de la jaful Bancorex, datoriile încă figurează în baza de date a Agenţiei pentru Administrarea Activelor Statului, dar nu în sarcina firmelor magnatului Tudor, ci la datoria publică, adică sunt acoperite din buzunarul fiecăruia dintre noi. 

    Următoarele firme cunoscute ca ale lui Liviu Tudor au păstrat gustul împrumuturilor, probabil pe linie genealogică) – ele având contracte credite la Alpha Bank cu mult peste 100 de milioane de euro. Astăzi, când Bancorex a rămas doar un caz de presă, Liviu Tudor este un manager de top şi chiar dă sfaturi despre cum să ajungi un manager de top fără a mai indica „bibliografia suplimentară” a creditelor Bancorex, via SIF Moldova. 

    VA URMA 

    Tags: afaceri, banci, Bancorex, financiar, Hrebenciuc, liviu tudor, societati, tepar

    ← Liviu Tudor, ţepar de profesie 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb