RCS-RDS, ameninţată cu insolvenţa de un hotel din Arad

V.P.
Ziarul BURSA #Companii #Insolvenţa / 17 decembrie 2013

RCS&RDS, cea mai mare companie de cablu din ţara noastră, este ameninţată cu insolvenţa de către un hotel de două stele din provincie, conform unui dosar înregistrat la Tribunalul Bucureşti. Potrivit unor surse, West Hotel, din Arad, are de încasat aproximativ 10.000 de euro de la operatorul de cablu, în urma unor servicii prestate în urmă cu mai bine de un an de zile. Contactati de ziarul Bursa, reprezentanţii RCS-RDS nu au oferit un răspuns până la încheierea ediţiei.

Compania de cablu a reuşit să vândă, la sfârşitul lunii octombrie, pe piaţa externă, obligaţiuni în valoare totală de 450 de milioane de euro.

Acţionarii RCS-RDS au aprobat, în luna mai a anului curent, pentru o perioadă de maximum 10 ani, contractarea de finanţări totale de până la 800 de milioane de euro. Potrivit hotărârii, fondurile vor fi utilizate pentru restructurarea angajamentelor de finanţare actuale ale companiei.

RCS-RDS numără în jur de 3,5 milioane de clienţi. Compania mai este prezentă pe pieţele din Ungaria, Slovacia, Serbia, Cehia, Italia şi Spania.

La sfârşitul anului trecut, RCS-RDS a înregistrat, datorii de 3,7 miliarde de lei, în uşoară creştere faţă de anul 2011, potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanţe. Din punct de vedere al cifrei de afaceri, aceasta a crescut cu 19 milioane de lei faţă de 2011, totalizând puţin peste 2 miliarde de lei în decembrie 2012. Totodată, anul trecut a însemnat şi trecerea pe profit a companiei (88 de milioane de lei), după ce, în 2011, RCS-RDS a înregistrat o pierdere de 12,5 milioane.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. asta este stire sau reclama? in primul rand ca ar trebui sa aveti si voi un numar de dosar ceva, iar in al doilea rand sa renuntati la reclama pentru ca titlul si continutul nu au decat o mica legatura ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb